Teama de deportare

0
138

Olga Gherghina şi Ileana Cucu – două femei obişnuite, moştenitoare ale celebrului Constantin Mimi. Au fost deportate în anii ’40 în România. Au trăit mulţi ani sub teroarea deportării în Siberia. Olga a murit. Ileana se teme şi acum de Securitate, chiar dacă locuieşte în America.

Mihail Gherghina, soţul Olgăi, este pensionar şi îşi duce bătrâneţea în Râmnicu-Vâlcea scriind monografii despre oraşul lui Anton Pann. A rămas surprins când s-a pomenit în faţa uşii cu reporterii Jurnalului Naţional. Povestea soţiei sale, moştenitoare a lui Constantin Mimi, fost guvernator al Băncii Naţionale şi inventator al vinului “Aligote“, nu credea să intereseze pe cineva vreodată.

ARISTOCRATA. Olga Zaica, soţia lui Mihail Gherghina, ajunge în România în anul 1940. Unchiul ei, Coca, era directorul Băncii Comerciale, iar bunicul Constantin Zaica conducea Banca Naţională a României. Provenită dintr-o familie nobiliară, la origini înrudindu-se cu Ivan cel Groaznic, a avut o educaţie aleasă. A fost înscrisă la Şcoala “Pitar Moş“. Era elevă eminentă şi îşi câştigase reputaţia de foarte bună cunoscătoare a pianului. În 1946, Vasile Zaica – tatăl ei, ofiţer şi gestionar al averii socrului în perioada cât a condus Banca Naţională – a mutat familia în Râmnicu-Vâlcea. Pentru ca bolşevicii să le piardă urma, să nu fie deportaţi. În 1948, Mihail avea să cunoască fetiţa care urma să-i devină soţie. “Am cunoscut-o de când avea 14 ani. În 1959 ne-am cununat şi i-am

Cristi și Olga Gherghina
Cristi și Olga Gherghina

rămas fidel chiar şi acum, deşi de 15 ani nu mai este lângă mine”, rememorează Mihail. Când a cunoscut-o, Olga avea guvernantă. O englezoaică pe nume Anna Wells. De altfel, Anna avea să îi fie alături puştoaicei până în 1950, când a murit şi a fost înhumată la poalele Capelei. Olga a fost urmărită mereu. De Securitate. “Între 1955 şi 1962 a avut o cădere psihică. Nu voia să îmi spună nimic. Ardea mereu hârtii ale familiei. Eu nu am ştiut niciodată toată povestea ei. Pentru că nu vorbea despre aşa ceva. Între acei ani, de frica deportării în Siberia, nu a mai intrat în contact cu nimeni. Dacă ar şti bunicul meu, dacă ar şti tatăl meu unde suntem şi ce se întâmplă cu noi… Apoi plângea. Cumnata mea, Ileana, care trăieşte în America, nici acum nu vrea să vorbească despre acei ani. Se teme de deportare. Atât de îngrozite au fost de ce li s-a întâmplat”, ne explică soţul Olgăi. În fapt, drama soţiei nu a fost singura din familie. În 1989, la Revoluţie, a murit Cristi, fiul lor. Acum, poza sa este înrămată pe un birou lângă cea a mamei.

MOŞIA. Până nu de mult, Mihail habar nu avea că soţia lui are ceva de moştenit. Pentru că nu ştia mare lucru. Din greşeală, într-un anticariat, a dat de biografia lui Constantin Mimi, bunicul Olgăi. Apoi a pus la cap poveştile, documentele rămase şi a strâns ceea ce se putea din arhivele din Moldova şi din Ucraina. Casa părintească, din Chişinău, este în prezent clădirea Spitalului nr. 1 pentru copii. “Domnilor, fiul meu a murit la Revoluţie. Nu am cerut nimic pentru asta. Aşa a fost să fie. E durerea mea. Acum cum pot io să mă duc şi să cer acel spital? Sau bani pe el? Dacă statul e aşa de generos, banii de pe acea

Constantin Mimi
Constantin Mimi

clădire să îi doneze spitalului. Că şi aşa sunt săraci“, vorbeşte Mihail, în timp ce degetele se joacă nervos cu poza lui Constantin Mimi. Conform datelor, Mihail moşteneşte şi alte bunuri. O avere impresionantă. Mii de hectare de pământ, dar şi “Agrovin Bulboaca” şi fabrica de vinuri “Leonardo“. În istoricul Uzinei de vinuri Bulboaca stă scris: “Mimi începe cultivarea pe teritoriul moşiei de la Bulboaca a unor noi sorturi de viţă-de-vie şi producerea vinului în cantităţi mari. În anii ’90 ai secolului al XIX-lea, el devine stăpânul acestor pământuri, şi în 1901 construieşte blocul central al gospodăriei după un proiect inspirat din arhitectura fabricilor vechi franţuzeşti. În anul 1940, la 28 iulie, stăpânul moşiei este forţat de sovietici să emigreze în România. În timpul războiului, 1940-1941, pe teritoriul fabricii a fost organizat un lagăr de concentraţie. Averea de acolo a fost parţial furată de bolşevici.”

MIMI. Albanezul de origine romănă Constantin Mimi este descris elocvent de Iosif Bahtalovski. “Dintre toate personalităţile care au animat viaţa Basarabiei de altădată, chipul lui Constantin Mimi rămâne acoperit de-o umbră nemeritată. Uitarea îl poate scoate cu totul din circuitul figurilor mari de odinioară, şi intr-o zi ne putem pomeni in situaţia delicată cănd ne vom intreba cine a fost, să zicem, acel distins conducător al zemstvei din Tighina, care s-a întălnit în 1905 cu Nicolae Iorga, copleşindu-l cu ceaiuri şi cu întrebări despre viaţa românilor

Constantin Mimi - fragment din biografie
Constantin Mimi – fragment din biografie

din regat ori, să zicem, cine şi-ar mai aminti despre comisarul Basarabiei, întărit de guvernul provizoriu în 1917, şi despre multe altele, fapte pe care le păstrează fişele personale, dar pe care trebuie să le cunoască şi urmaşii. Moldova de astăzi îi datorează lui Constantin Mimi sortul “Aligote“, care a fost adus şi cultivat de el, ajungând în scurtă vreme unul dintre vinurile preferate în aceste locuri. După Unire a fost scos din viaţa publică şi trecut pe linie moartă, având timp suficient să se ocupe de moşia sa de la Bulboaca. În 1926 este numit director al centralei Băncii Naţionale din Bucureşti. Ultimii ani de viaţă i-a petrecut fiind inspector general la controlul minelor de aur“.

“Fără curvari aici!”

Două amintiri îl fac pe Constantin Mimi să rămână unic în memoria Basarabiei. Prima este legată de prinţul Galiţin, care în 1904, la congresul de la Petrograd, a spus: “Ar trebui să se distrugă toate podgoriile din Basarabia şi să se pună porumb, pentru că această gubernie nu este capabilă să producă altceva mai bun ca păpuşoiul!“. Vinurile lui Mimi au câştigat concursul de la Congres, şi Galiţin a trebuit să accepte o altă realitate. A doua întâmplare vine din 1938. “Regele Carol al II-lea a făcut cu armata nişte manevre militare la Bulboaca. După ce s-au încheiat, Mimi a dat un chef la care i-a invitat pe toţi ofiţerii prezenţi. Când Carol a vrut să intre, Mimi a tunat: Un curvar ca tine nu intră pe moşia mea, la masa mea!“.

3 iulie 2007 / Jurnalul National

Autori: OVIDIU CIUTESCU, CORINA ANDRIUTA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here