Lumea îl ştia drept “nea Costea”, dar fotbalul l-a reţinut în anale ca pe unul dintre cei mai uriaşi fotbalişti ai Giuleştiului. Acolo, în istoria Rapidului, are locul lui de cinste alături de Iuliu Batartky, Ionică Bogdan, Liţă Dumitru sau Rică Răducanu. Acum, la 101 ani Ion Costea a decis să ne părăsească!

Nu mi-am propus să scriu despre viaţa acestui titan care a evoluat acolo unde glasul roţilor de tren se aude mai abitir ca în oricare colţ al lumii. Voi face asta cu o altă ocazie, una mai puţin tristă ca cea din prezent. Nu de alta, dar legendele merită să le acorzi atenţia în cu totul alte ocazii…

Mă voi rezuma, de data asta, să remarc faptul că Ion Costea se desparte de noi, de Giuleşti, de fotbalul românesc. După mai bine de un secol petrecut printre pământeni, Costea pleacă să se întâlnească cu marea echipă a Rapidului din anii ’30 – ’40. Acolo, în Rai, va reface “unsprezece-le” de legendă alături de Francisc Theimler, Ionică Bogdan ,  Iuliu Baratky, William Şipoş, Ştefan Filote, Bazil Marian, Iosif Legheriu şi mulţi alţii.

Numai că pentru Ion Costea, poarta care se va deschide pentru a păşi pe drumul de  dincolo de nori se va produce într-un moment trist: Rapidul său drag a retrogradat în Divizia B, iar şansele de supravieţuire îi sunt cu mult mai mici Ion Costeadecât în anii în care el se lupta cu falnicele Venus Bucureşti, Ripensia Timişoara sau CAO Oradea.

Pentru Ion Costea, drumul de atăzi, de la stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, va fi produs în anonimat. Vor fi, probabil, alături de el câţiva suporteri şi o mână de jurnalişti. Nu va fi organizat nimic special. Pentru George Copos planeta este demult scufundată, iar fiecare şfanţ în plus scos din buzunar îi răneşte sufletul mai abitir decât lui Scrooge atunci când copiii îi bateau la uşă de Crăciun pentru a-i cere bomboane.

Este un moment specific întregului sport românesc – aflat de ani buni în moarte clinică, dar crunt în special pentru Giuleşti. O arena care s-a mai despărţit cu câteva zile în urmă ( nm. Doar sportiv!!! ), într-un anonimat total, de o legendă modernă: Daniel Pancu!

Ion Costea s-a născut la 12 aprilie 1912 şi a debutat în Divizia A în septembrie 1935, la un meci CFR Bucureşti – Juventus Bucureşti. A jucat la CFR/Rapid în perioadele 1935/1936, 1938-1944 şi 1947-1948.

Rapid Bucuresti 1939
Rapid Bucuresti 1939

Costea a câştigat de cinci ori consecutiv Cupa României, în intervalul 1938-1942. Ca jucător, antrenor şi vânzător de bilete a petrecut, în total, 72 de ani la Rapid. El a fost cel care i-a descoperit, printre alţii, pe Dan Coe, Sandu Neagu şi Liţă Dumitru. Ion Costea a pus bazele echipei care a câştigat primul titlu din istoria Rapidului, în 1967.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here