Ajutați de șansă, dar și de niște banale calcule matematice ( prin evitarea meciurilor amicale!), România a fost din nou cap de serie la tragerea la sorți a grupelor pentru preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din 2018, programat în Rusia.

Carevasăzică tricolorii lui nea Puiu se află în elita fotbalului planetar, pe locul 8. Grupa noastră s-a stabilit nemțește, fostul mare atacant Oliver Bierhoff fiind cel care “s-a ocupat” de ea. La final, s-a cristalizat o componență cu echipe care nu strălucesc, dar care sunt apropiate valoric: România, Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia și Kazahstan.

Uitându-mă la grupa asta nu pot să nu mă gândesc la trecut, la acei ani în care ocupam locul 8 în lume “pe bune”, nu datorită hazardului. Stau și gândesc că nici măcar acum 40 de ani, pe vremea lui Lato sau a lui Boniek, Polonia nu era o pradă ușoară… Din contră, și atunci punea cu botul pe labe titani ai soccerului planetar. De Danemarca ce să mai vorbesc: în ultimii 30 de ani mai mereu a avut garnituri bune, mai mereu a mers la turneee finale, acolo unde Morten Olsen a știut să nu se facă de râs cu băieții aflați în subordine.

Muntenegru? O echipă care la prima vedere pare ușor de depășit. Dar când am avut noi viață ușoară cu țările din fostul spațiu iugoslav? Poate vă amintiți voi, pe mine memoria nu mă ajută să fiu pozitiv în cazuri dintr-astea! Ca să nu mai spun că echipa lui Stevan Jovetici are o mare capacitate de a se mobiliza în mitanul secund, adică exact atunci când trupei lui Iordănescu îi place mai mult la grătar decât la cărat sacii cu nisip în tranșeele bătăliei.

Ar mai fi Armenia și Kazahstan… Nu vreau să fiu atât de catolic încât să susțin că ne-ar putea pune probleme vreuna dintre cele două țări. Cu Kazahstan nici măcar nu îmi amintesc să fi jucat vreodată în istorie… Oricum, sunt echipe cu care trebuie să fim prudenți.

Avem voie să ne gândim la primul loc în grupă? De ce nu: visul nu a fost interzis vreodată! Avem material care să ne facă să visăm? Greu de zis: pe hârtie ar fi niște veterani, dar și niște tilicari care promit să facă pasul spre mare performanță. Cert este că nu-s nici pe departe la vârful bocancilor Naționalei din anii ’70, ’80, ’90, 2000.

Uitându-mă pe statistica pe care o dețin ( credeți-mă, am una destul de impresionantă!), nici nu cred că am avut vreodată în istorie o componență tricoloră atât de diluată valoric!

Concluzionând, nu pariez pe România! Nu am niciun argument valid care să mă facă să merg, să bifez pariul calificării, pentru ca apoi să mă pun în fotoliu, să aștept să trec și să ridic potul de la casă. Mergând pe circumstanțele prezentului, ale viitorului apropiat, aș paria o clasare pe locul 3 în grupă – fapt care nu ne duce nicicum la World Cup 2018!

 

CUM SE DESFĂȘOARĂ PRELIMINARIILE

  •  jocurile vor avea loc în perioada septembrie 2016 – octombrie 2017
  • primele clasate merg direct la Mondial
  • la baraj ajung echipele de pe locul 2, în afară de cea mai slabă poziție
  • meciurile vor fi transmise de TVR1

 

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here