GSP Tv își trăia clipele de glorie. Eu mi le duceam spre sfârșit pe cele legate de presa sportivă, pe care începusem să o las în spate. Cu toate astea, încă eram invitat la dialoguri cu și despre sport. Într-o seară, în antecamera emisiunii la care eram chemat, m-am opintit de Lucian Bălan.

L-am salutat, ne știam de ani buni. Nu eram prieteni, dar ne cunoșteam. Mi s-a părut fresh, cu ochii licărind de viață și cu o poftă de povești teribilă. Trăgea cu patos din țigările pe care le înnoda permanent, și povestea: despre fotbal, despre viață, despre speranță… Una dintre speranțele de viitor era femeia care îi era alături în acele momente:o doamnă doctor “care m-a făcut să revin cu picioarele pe pământ. Acum sunt bine. Nu mai am treabă cu alcoolul. M-a pansat bine, ca să zic așa“!

Am continuat să discutăm vrute și nevrute. În studio ne-am și încins nițel, diferențele de opinii în ce privește competițiile de juniori fiind motivul discordiei. A fost un dialog constructiv, una peste alta. La final ne-am strâns mâinile și i-am urat cele bune. În mașină, spre casă, îi povesteam Antoanelei ( producătoarea emisiunii) cât mă bucur că Lucian Bălan nu mai bea… și i-am mai zis și despre cât de mare a fost talentul lui și cât de puțin a apucat să ofere din el  fotbalului românesc.

Ieri am citit despre Bălan, despre legenda ce și-a luat viața. Disperarea îl cuprinsese din nou, patima alcoolului descântat la povești și poezii din Esenin îi reacaparase existența. A fost prea mult, prea greu de dus pe umerii săi mici întreaga nebunie. Probabil și “sutura” făcută de doctorul apărut în viața sa plesnise, iar pansamentul aplicat a lasat ca balaurul să iasă din văgăună. Să-l ia…!

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here