Aproape toți cetățenii din Popești-Leordeni se plâng de disconfortul și amenințarea ecologică produse de groapa de gunoi de la Glina. Acum aveți ocazia să vă opuneți fățiș repunerii legală în funcțiune a acestei bombe cu efect întârziat!

În urmă cu câteva luni groapa de gunoi de la Glina a fost închisă de autorități.  Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov i-a retras autorizația de mediu. La sesizarea mai multor cetățeni, în luna iulie, respectivul organism a amendat firma care administrează groapa de gunoi (ECOREC) cu 60 de mii de lei pentru că a continuat să funcționeze ilegal.

Disconfortul provocat de activitatea de depozitare a deșeurilor, precum și dovezile (aduse de locuitorii din Berceni), de poluare a pânzei freatice cu cianuri, ar fi trebuit să transforme Administrația Locală din Popești-Leordeni într-un adevărat paznic al sănătății populației. Cel puțin teoretic, Consiliul Local al Popești-Leordeni și Primăria Popești-Leordeni trebuiau să întreprindă măsuri prin care să se asigure că LEGEA este respectată în ce privește activitatea ECOREC S.A. Din păcate, nu s-a făcut nimic în acest sens, firma cu investitori italieni făcându-și de cap, fiind monitorizată doar prin sesizările cetățenilor și reacțiile APM Ilfov.

“Cum pot eu să mă bat direct cu

ăștia de la groapa de gunoi? Ați auzit și dumneavoastră că se vorbește că sunt cu mafia italiană. Avem alte metode de luptă, se ocupă juriștii de asta!” – Petre Iacob, septembrie 2015

Jomanfutismul exprimat de edilul (doar pe hârtie!) Popești-Leordeni exprimă perfect lipsa de interes a autorității locale față respectarea sănătății populației. Privit doar ca o posibilă sursă de făcut bani, cel mai mare depozit de gunoaie menajere din România a fost tratat cu mânuși: pe de o parte să nu îi supere pe dubioșii italieni (și, vezi Doamne, să nu-i lase apoi fără boașe în timpul somnului!), iar pe de altă parte nutrivind speranța că groapa va intra din nou sub tutela Autorității Locale și se va transforma în cea mai mare pompă de bani la Bugetul Local. Însă, niciodată, Petre Iacob și consilierii locali nu au întreprins ceva concret pentru a ÎNCHIDE definitiv focarul de infecție!

O dovadă în acest sens se constituie și întâlnirea programată joi, 28 septembrie, ora 16.00, la sediul Primăriei Popești-Leordeni. Este vorba despre o dezbatere publică, care are ca temă reautorizarea activității de la Glina. “În conformitate cu art.24 din Ordinul nr. 818/2003 și a Anexei nr/4 din Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, APM Ilfov împreună cu titularul de activitate vor stabili data și locul de desfășurare a dezbaterii publice/informarea publicului cu privire la conținutul solicitării de emitere a autorizației integrate de mediu, urmând să fiți informat în vederea participării la aceasta” – spunea în luna iulie 2017 directorul exectiv al APM Ilfov, Gabriela Dorojan, într-un răspuns la o sesizare venită din partea populației.

Data în cauză a fost stabilită pentru această săptămână. Era normal ca Petre Iacob și consilierii locali să ne informeze asupra acestui demers, să arate că sunt și momente în care le pasă de noi? Cu siguranță, DA. Au făcut ei ceva în acest sens, în a vă chema la dezbatere și a vă exprima opinia? Garantat, NU. Au preferat să meargă închis, să nu ne prezentăm la dezbatere, pentru ca apoi să spună:”ați avut prilejul să vă opuneți. De ce nu ați făcut-o?

Aveți ocazia acum să participați (întâlnirea se ține – de ce oare? – la Casa Parohiala Catolica din strada Merilor) și să vă manifestați punctul de vedere în mod real, civic  și constructiv, nu doar pe Internet. Rămâne de văzut ce alegeți voi, cetățenii acestei urbe. Personal, consider că din acest moment sunteți informați, cu tot efortul depus de Administrația Locală în a mușamaliza întâlnirea/dezbaterea publică.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here