Bătaia este ruptă din Rai. Femeia este o floare, dar, dacă îţi este nevastă, trebuie să o baţi. Este deviza după care un bărbat onorabil din Moldova se ghidează în relaţia cu soţia. În această ţară, statistica neoficială spune că a patra femeie şi al doilea copil sunt bătuţi sau supuşi perversiunilor sexuale de către capul familiei.

 

Femeile frumoase sunt în Moldova la tot pasul. Vrei, nu vrei, mergi pe stradă şi întorci capul. Despre multe iţi spui că sunt plămădite din sângele lui Venus. Nu au nici un defect. Îţi vine să spui: “Pe ea o vreau. Am să o acopăr cu flori în fiecare seară!“. Apoi renunţi, pentru că vezi alta… În mijlocul acestei explozii de frumuseţe descoperi adevăruri crunte. Maladii am putea spune. Sunt legate de barbaria care zace în bărbat şi care transformă aceste minunăţii in saci de box, in unelte sexuale, in… Grav este că aceeaşi soartă o au şi copiii. Sunt abuzaţi fizic şi sexual de propriii părinţi. Poliţia nu face nimic. Nici procuratura. Sunt lucruri privite ca fireşti de această societate. Totul pare desprins din viaţa din comuna primitivă.

MENTALITĂŢI. Un telefon dat unei cunoştinţe duce la dialogul purtat lângă o cafea. Cunoaşte realităţile din familiile de aici. Vrem să ne ajute! Se arată disponibilă, fericită că cineva are puterea să scrie despre lucruri tabu în Moldova. Ne propune o altă întâlnire. În care să ne aducă dovezi ale violenţei în familie. Apoi renunţă. A fost suficient să discute cu şeful ei. Un băiat tânăr, dar comunist. O înţelegem. Din aproape în aproape ajungem la “Casa Mărioarei“. Stabilimentul “este unic în Moldova şi a fost realizat cu sprijinul regretatei doamne Lucinski. Avem 24 de locuri. În medie, 21 sunt ocupate zilnic“, ne spune şefa centrului, Tatiana Tofan. Ziaristă de profesie, premiată naţional şi internaţional pentru lupta pe care a dus-o împotriva corupţiei şi a violenţei în familie, doamna Tofan este un fel de mama răniţilor în Moldova. “Am văzut că aici te lupţi cu morile de vânt. Într-o ţară în care guvernanţii nu iau măsuri pentru protejarea cetăţeanului este greu să faci ceva. Eu m-am apucat să am grijă de femeile şi de copiii abuzaţi în familie. Şi nu regret. Este greu. Chiar la nivel de administraţie, de conducere a ţării, se merge pe principiul că bărbatul este şef în casă. Că trebuie să-şi bată nevasta. Să înţeleagă că nu este de capul ei pe pământ. Noi, cei de aici, suntem ultima speranţă a acestor oameni abuzaţi“, spune Tatiana Tofan.

REALITĂŢI. Deschis în mai 2004, centrul “Casa Mărioarei” funcţionează la parametri normali din 2005. Iniţial, Fundaţia Soros a dat ceva bani. Acum, de la OSCE, dar şi de la diverşi sponsori, vin 1.500 de euro lunar. Insuficient, dar suficient ca victimele abuzurilor să işi găsească liniştea. Pentru o perioadă. Şapte persoane, un psiholog, un psihiatru, asistenţi sociali şi medicali, veghează ca femeile şi copiii adăpostiţi aici să nu mai fie traumatizaţi de bestii. Ajutor mai vine şi de la primărie. “Guvernul nu dă o copeică. Nici nu este interesat de noi. Străinii vin şi ne ajută. Pe ai noştri îi deranjează. Stricăm obiceiuri vechi de sute de ani“, explică directoarea Tofan. Conform acesteia, poliţia nu intervine când este solicitată de femeile molestate, în Parlament bărbaţii declară public că problema nu este îngrijorătoare, iar la medicina legală se spune: “E soţul tău, are dreptul să te bată, să iţi ceară să faci sex cum vrea“. În trei ani, 5.000 de dosare au fost întocmite la acest centru. Numai în ultima lună au fost cazate aici 260 de femei din toată republica. “Fiecare a patra femeie suferă din cauza violenţei şi abuzului sexual. Am avut aici soţii de viceminiştri, de primari, ziariste, poliţiste etc. Dacă le citeşti povestea, te infioară“, adaugă directoarea. Ea ne explică şi fundamentul acestor violenţe: “Băutura este principala cauză. Bărbatul bea până nu mai poate şi apoi işi omoară nevasta şi copiii. El pleacă de la premisa că este stăpănul familiei, că tot ceea ce face este bine. El priveşte femeia ca pe un trofeu. Problema este că aceste dereglări psihice s-au înmulţit în ultimul timp. Am cazuri repetate de violenţă. Poliţia ne veghează aici în în permanenţă. Însă odată ieşite de pe aceste porţi, femeile nu au nici o apărare“. Tiranii se hrănesc dintotdeauna din frica supusului. În Moldova, bărbatul, tiranul cotidian, ştie că atât timp căt femeia este fricoasă, supusă orbeşte lui, nu îl va părăsi niciodată. Când am vizitat această casă a speranţei, am găsit acolo o doamnă bătută măr de soţul ei. De ce? “Pentru că soţul meu mă maltratează şi mă acuză că din cauza mea nu a devenit preşedinte in locul lui Voronin. Spune că i-am stricat imaginea, că merit să fiu bătută!

Drame ascunse

Dramele ascunse în dosarele de la “Casa Mărioarei” sunt de un barbarism feroce. Când deschizi paginile jurnalului de la “Casa Mărioarei”, ceea ce ţi se arată în faţa ochilor te face să ţi se ridice părul în cap. Este înfiorător, dar adevărat. Regizorul Chistruga a început să lucreze chiar la un film despre ceea ce se întâmplă în Moldova. Despre realităţile negate de guvernanţi, de societate. O altă carte, o Enciclopedie a Organizaţiei Mondiale pentru Drepturile Omului, despre aceste grozăvii se află în lucru. În 2008 va vedea lumina tiparului. Ea conţine poveşti. Realităţi, drame trăite de femei şi de copii. Lucruri reale, însă privite inofensiv de autorităţi. 90% din aceşti criminali se plimbă liberi. Pentru că poliţia şi legile Moldovei îi protejează. “Suntem căsătoriţi de 11 ani. Prima dată m-a bătut chiar înaintea nunţii. A inceput să plângă, a promis că nu o va mai face. A continuat o perioadă să imi repete că nevasta trebuie bătută de trei ori pe zi. Apoi a început calvarul. (…) Au apărut în viaţa lui alte femei. Când nu voiam să mă culc cu dănsul din această cauză, mă viola cum dorea şi mă bătea. Îmi spunea: «Am suficientă pulă şi pentru tine! Curvele sunt date ca să te culci cu ele, tot acasă vin.»  Mă bătea şi mă umilea de faţă cu prietenii lui. Am fugit de patru ori de acasă. Sufeream pentru copii, dar nu mai puteam. Odată, după ce m-am întors, m-a bătut de mi-a rupt căteva coaste. Apoi a luat scaunul şi m-a bătut peste picioare. Mi-a rupt un picior. Să nu mai fug. Nu mai pot suporta şi nimeni nu mă ajută”, spune A.V. în dosarul de asistenţă socială întocmit la 11.08.2006.

Sex cu soţia şi cu fiica

Unul din cele mai violente cazuri pe care le-am găsit în arhiva acestui adăpost îl reproducem alăturat. După ani de suferinţă, poliţia s-a sesizat în momentul în care familia abuzată a ajuns în stare critică la spital: “Am făcut cunoştinţă cu soţul în Rusia, unde se afla la muncă. Locuiam împreună la părinţii mei. În 2002 s-a născut Victoria, fiica noastră. Când a împlinit 3 ani, am hotărăt cu toată familia să plecăm în Moldova, în vizită la părinţii lui Serghei. Nu a trecut nici o lună de când am venit şi, fiind în stare de ebrietate, m-a bătut foarte tare. Tot corpul meu era vânăt. A doua zi mi-a spus că nu o să mă mai bată. Aşa şi a fost. Pe mine nu mă mai atingea. În schimb, a început să işi bată joc de copil. Fie îl lovea în cap, fie peste faţă. La 3 martie 2006 i-a ars fetiţei bărbia cu bricheta. La încercările mele de a-l opri, el striga: «Dacă vei încerca să te amesteci, şi ţie am să iţi fac la fel». Casa era la margine de sat. Eu nu cunoşteam pe nimeni. Şi nici să merg după ajutor nu puteam. Nu mă scăpa din atenţie şi tot timpul mă ameninţa: «Dacă vei spune cuiva, te omor». În aceeaşi zi a pus copilul la perete, cu spatele. El stătea culcat pe recamier şi îl bătea cu picioarele în burtă. Atăt de tare a lovit fetiţa, că i s-a umflat burta şi 24 de ore a vomitat. De asemenea, el o aşeza pe oliţă şi, dacă nu putea să-şi facă treburile, o bătea cu cureaua peste cap. De frică nici nu putea să mai plângă. Dacă ea reuşea să facă ceva, o punea să-şi inghită fecalele. La lacrimile mele şi implorările de a lăsa fetiţa în pace, mă ameninţa: «Eu am să vă omor pe amândouă. Am să vă îngrop şi nimeni nu o să vă caute!». Ne punea să stăm în genunchi, să stăm cu măinile ridicate şi să facem mătănii. Dacă fetiţa nu făcea corect, o trăntea la pământ şi o bătea cu cureaua până începea să tremure, inconştientă. La 11 martie am adus apă fiartă şi am plecat după apă rece. Nu mi-a permis. A zis că se va răci singură. Imediat a pus-o pe Vica să stea cu picioarele în apă fiartă. A doua zi a pus-o să-i sugă penisul. Eu plăngeam şi îl  imploram să nu ii facă asta. Nu mă băga in seamă: «Ea înţelege totul. Las-o să facă!». Am scăpat de iadul ăsta la 17 martie, când s-a dus după băutură la vecin. Cu ajutorul surorii lui am ajuns la un unchi al lui Serghei. Îngrozit, a chemat ambulanţa şi ne-a dus la Chişinău, la Centrul Mamei şi Copilului. 18 zile Vica a stat la reanimare, medicii luptându-se zi şi noapte pentru viaţa ei. Peste două luni, cu ajutorul Departamentului Căi Ferate şi Ambasadei Ruse, am ajuns acasă, În Irkutsk. Acum mă găndesc cu groază şi mă întreb: ce se putea întâmpla intr-un final cu noi?” – T.N., 28 ani.


ANORMAL

“Este o mare greşeală că autorităţile nu intervin să stopeze aceste atrocităţi. Şi în Suedia sunt probleme, dar nu precum cele de aici. Sunt pentru prima dată în Moldova, să studiez un astfel de aşezământ. În schimb, în 2005 am fost în România. Pentru traficul de femei. Acolo, cu ajutorul doamnei Oxana Colgeac am turnat şi o piesă de teatru, cu numele «Văndută şi cumpărată». Am făcut această piesă pentru că exista pericol foarte mare pentru traficarea femeilor” – Agneta Idbohrn, inspector social, Lund (Suedia)

STRIGĂT

“Vă rog şi vă implor să opriţi acţiunile agresive ale fostului meu soţ, Alexandru, care sunt îndreptate împotriva familiei. (…) Nu lucrează, bea, ameninţă, mă bate şi îmi arată în permanenţă cuţitul pe care l-a pregătit să mă omoare. (…) Poliţia nu poate sau nu vrea să ne ajute cu nimic, asigurare medicală nu avem, bani nu avem. Vă implorăm să ne ajutaţi” – T.G., 55 ani

PSIHOPATUL

Nu mai am puteri să-l mai suport pe soţul meu alcoolic. În permanenţă mă bate, ne alungă pe mine şi pe copii din casă, iar de câteva ori a încercat să ne omoare (m-a aruncat din tren, în timp ce mă ameninţa cu un cuţit mare). A violat trei surori de ale mele într-un mod pervers (în familie suntem 11 fraţi). (…) De multe ori mi-a provocat răni cu cuţitul. (…) Iuri încearcă să mă omoare cu şurubelniţa sau cu furculiţa, sau ciocanul şi alte obiecte. De specialitate e electrician şi foarte des mă curentează. El a transformat această ocupaţie într-o distracţie. Pe mine şi pe copii ne ţine într-o frică soră cu moartea. Suntem nevoiţi să îndurăm, pentru că nu avem unde să mergem. Când întămplător am depistat că pedofilul ăsta şi-a băgat mâna în chiloţii fetiţei şi o mângăia când dormea, am înţeles că nu pot să mai îndur. De aceea am încercat să mă adresez la dvs., pentru că se spune că ajutaţi victimile violenţei domestice” – S.F., 30 ani, Chişinău

UMILINŢĂ

“Mă bate până mă fac albastră la faţă şi îmi dă drumul. Are năravul să mă scoată dezbrăcată noaptea afară, dacă nu e pe placul lui. Am stat cu pielea goală în beci şi am stat mai mult de două ore. Asta era toamna târziu. El când m-o descuiat din beci era cu toporul în mână şi zicea că o să mă taie câte o bucăţică şi mă va pune câte o bucăţică la borcan. Eram gravidă şi mă bătea cu picioarele în spate, cu pumnii în cap şi unde năpădea. Vânătăile nu-mi treceau, că apăreau altele noi. Când m-am dus la născut aveam corpul plin de vânătăi. Doctorul m-a întrebat ce am păţit, dar mie imi era ruşine să spun şi am zis că m-o dat vaca jos”

11 iulie 2007| Print | Jurnalul National

Autori: OVIDIU CIUTESCU, CORINA ANDRIUTA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here