Drumul uitat

8
125
Romanii l-au construit în anul 104 ca să cucerească Sarmizegetusa. Carol al II-lea l-a pavat cu piatră cubică, iar nemţii l-au reabilitat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. De atunci a rămas în paragină. Doar temerarii se mai aventurează să-l parcurgă. Este vorba despre DN 67C, cunoscut sub denumirea de “Transalpina”. Cel mai vechi drum naţional din Europa şi cel mai înalt din România.

Hărţile de istorie ni-l înfăţişează sub denumirea de “coridorul IV strategic roman”. Cele recente îl arată ca pe un drum care leagă Oltenia de Ardeal prin traseul NovaciObârşia LotruluiSebeş. Concurează cu succes Transfăgărăşanul din toate punctele de vedere. Din păcate, starea precară în care se află îl face utilizabil doar vara. Şi atunci el este străbătut doar de cei care au jeep-uri şi motociclete de teren.

De aici începe Transalpina!

ANTIC. Dat uitării chiar de cei care ar trebui să îl aducă la standardele civilizaţiei din Uniunea Europeană, “Transalpina” a refuzat să ne primească în călătoria programată în urmă cu două luni. “Este încă zăpadă. Nu am putut urca nici măcar cu maşinile de teren. E bine să reveniţi altădată” a fost sfatul primit de la salvamontiştii din Tg. Jiu. Temerara aventură s-a produs, totuşi, la începutul lui octombrie. Însoţiţi de Sabin Cornoiu, un bun cunoscător al zonei, purcedem la drum. Iniţial, totul e uşor, până la Rânca. Asta pentru că semnele civilizaţiei, asfaltul, sunt prezente. Apoi începe drumul în sălbăticie, în “ţara de dincolo de munţi“. Din drumul reconstruit de regele Carol al II-lea, şi pe care l-a parcurs cu familia regală în 1938, nu a mai rămas mare lucru. Dalele de piatră au dispărut. Distruse de intemperii sau furate de oameni. Badea Nicu Piluţă, cioban, ne întăreşte cele ştiute, şi ne felicită pentru faptul că am purces la drum cu o maşină de teren: “Drumu’ e bun, adică pentru ARO sau Dacie. Şi cu Jeepu’ merge

Vidra

strună, că am venit eu pe el cu oile. Dar ăia care au venit cu maşini joase nu le-a fost prea bine, că sunt bolovani şi pot să-şi rupă maşinile”.

 

 

 

 

148 km reprezintă lungimea uneia din cele mai îndrăzneţe construcţii realizate de romani. Din Rânca drumul pleacă şiruind, pe o cărare cioplită în versantul muntelui, fără parapeţi de protecţie sau semne de circulaţie, singurele marcaje fiind cele ale salvamontiştilor, pe porţiunile unde coincide cu traseele de drumeţie care duc la obiectivele turistice din zonă.

ACOPERIŞUL GORJULUI. Ocoleşti prin stânga vârful Păpuşa, iei gropile şi cioburile de stâncă in pieptul cauciucurilor şi te pomeneşti că ajungi la Pasul Urdele. Aici, la cota 2.141 metri, ai senzaţia că toată lumea este la picioarele tale. Te afli pe acoperişul Gorjului. O ţinem pe urmele lui împăratului Traian, ale cărui armate şi-au croit drum pe-aici, spre capitala Daciei din Munţii Orăştiei, Sarmizegetusa. Peisajul care ţi se iţeşte în faţă este ireal. De-o parte şi de alta se deschid râpe imense, văi pictate în culorile toamnei de o mână nevăzută, de la roşul aprins al cireşului sălbatic la galbenul pai al mesteacănului şi verdele intens al coniferelor. Vârful Mohorul, brăzdat de izvoare şi pătat în toate culorile pământului, rămâne în stânga. Norii se sprijineau cu fruntea de el, obosiţi de atâta umblare şi lăsau, leneşi, să le cadă umbra la câteva palme deasupra noastră. Drumul albicios pare încolăcit pe munte precum şarpele pe scoarţa uni copac. Rar, în zare, vezi câte un turist “rătăcit”, oprind să imortalizeze imaginea.

ŢARA GHEŢARILOR. După cinci ore de mers pe acest traseu, incredibil, călătoria s-a sfârşit la câţiva km după Obârşia Lotrului. De sus, din vârful muntelui, imaginea lacului Vidra şi a staţiunii visate de Ceauşescu ca loc de desfăşurare a unei olimpiade de iarnă se arată semeaţă. Cu toate acestea turismul suferă în zonă. Drumurile proaste îi alungă chiar şi pe cei pasionaţi de drumeţiile pe munte. “Cei mai mulţi vin din străinătate”, spune administratorul complexului Vidra. Zona oferă trasee turistice unice şi peisaje aşijderea. Complexul de lacuri glaciare, rezultate în urma topirii gheţarilor cuaternari, este unic în Munţii Parâng. Cel mai cunoscut lac este Gâlcescu, aflat la 1.925 metri altitudine. Dezvoltarea zonei este privită de autorităţile locale ca pe o afacere care ţine strict de Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi. “Acolo sunt două drumuri de importanţă majoră. Cel care leagă oraşul Brezoi de Petroşani şi cel care leagă Rânca de Alba. La Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi sunt două proiecte pentru a moderniza aceste drumuri. Acum se lucrează la licitaţia drumului care leagă Brezoi de Vidra. Mai durează până se va face asfaltarea acestui drum. Dacă se vor realiza cele două proiecte, turismul va cunoaşte o adevărată explozie financiară în zonă”, este convins Dumitru Buşă, preşedintele CJ Vâlcea. Omologul său din Gorj, Călinoiu, vorbeşte la fel de încrezător şi se laudă cu faptul că, împreună cu Regia de Minerit, a curăţat o mare parte din DN 67C. Şi el vede viitorul în roz. Nu acelaşi lucru îl spun locuitorii din zonă şi turiştii, care afirmă că “de fiecare dată când se apropie o campanie electorală ni se aruncă multe promisiuni în ochi. Probabil reabilitarea acestui traseu se va face peste vreo 20 de ani. Ne lăudăm cu intrarea în UE, dar nu realizăm cât de înapoiaţi suntem ca dezvoltare a infrastructurii”.

Drumul Traian

Antichitatea a păstrat căteva documente de maximă importanţă, conţinând fascicule de intinerarii. Iniţiatorul acestui tip de documente pare să fie M. Vipsaniu Agrippa, prieten, apoi ginere al lui Augustus, împărat care l-a şi desemnat într-o

Harta romană

perioadă ca moştenitor al imperiului. Drumul transcarpatic apare descris de geograful anonim din Ravena ca fiind coridorul IV intinerar roman în perioada în care Dacia a făcut parte din imperiu. Adică între 106 şi 275. Acesta era împărţit în două segmente. Cel transcarpatic, care urmărea cursul Oltului, până la vărsarea în Dunăre, şi cel vest-carpatic. Acesta pornea din cel danubian la Lederata, ocolea prin vest şi nord capătul sud-vestic al masivului Carpaţilor Meridionali, trecând pe la Tibiscum, şi se unea cu drumul transilvan la Apulum.

16 octombrie 2007 / Jurnalul National

8 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here