Pactul Ribbentrop-Molotov a smuls în 1940, Basarabia de patria-mamă, trecând câteva milioane de oameni sub jurisdicţia rusă. După decenii de rusofonizare forţată, în 1991, Moldova şi-a recăpătat suveranitatea. La 16 ani de la acest eveniment, românii şi moldovenii încă mai visează. La Podul de Flori, la vizitarea rudelor,fără a avea nevoie de viză de tranzit, la libertate!
George Simion este un tânăr bucureştean, student la Universitatea Bucureşti. Pasionat de istorie, naţionalist convins, demarează în iunie 2006 o acţiune care o vede “ca o şansă dată celor nouă naţii de a redeveni un neam. Aşa cum au hotărăt strămoşii noştri“. Asociaţia româno-moldoveană condusă de Simion are o denumire generică: “Noii Golani“. Vrea să reînvie un spirit care i-a animat cu ani în urmă pe tinerii jigniţi de Ion Iliescu. Un spirit, de această dată, care să treacă Prutul.

 

 

GAŞCA. Nu s-au constituit în ONG şi în nici vreo altă formă organizatorică, “pentru că nu vrem să devenim ţinte politice. Suntem cam 50 de băieţi şi fete din România şi Moldova. Mai avem o filială în Chişinău, formată din zece băieţi”. Se finanţează din buzunarul propriu. “Facem şepci, tricouri, brelocuri. Pe care le vindem pentru susţinerea acţiunilor noastre. Organizăm concerte cu tineri din ambele ţări, mitinguri şi conferinţe. Sunt primii paşi pe calea deşteptării românilor de pe ambele maluri ale Prutului”, spune Simion. “Gaşca nebună” s-a implicat până în prezent în organizarea unor mitinguri care să susţină acţiunea din 2006 a elevilor de la Liceul “Gheorghe Asachi” din Chişinău, concerte de “Ziua limbii române“, pichetări ale Ministerului de Externe ori acţiuni ale Mişcării Unioniste din Chişinău etc. Se întâlnesc săptămânal în clădirea Asociaţiei “21 decembrie” şi discută problemele curente, planurile pentru viitoarele acţiuni. El spune că este utopic să se vorbească acum despre Unire. “Mai întâi trebuie să ne apropiem, că suntem dezbinaţi. Deşteaptă-te, române!

 

 

STRĂINI. Sunt români, dar de dincolo de Prut. Veaceslav, Tudor şi Costel sunt trei dintre basarabenii cu care am dialogat la Asociaţia “Noii Golani”. Unii dintre ei trăiesc aici de mai bine de 10 ani, alţii abia au venit. La studii. Unii le-au terminat, alţii mai au de tras. Vor să se integreze in societate, să muncească aici, să işi intemeieze o familie. Veaceslav este unul dintre noii huligani. A venit în Bucureşti din satul Lăpuşna (Hănceşti). A terminat Universitatea, iar acum lucrează ca analist date. “Evident, lucrez la negru. Asta pentru că legislaţia e aiurea. Nimeni nu vrea să ne angajeze. Nimeni nu investeşte în noi. Asta mi s-a spus de la trei firme importante. Sunt străin şi costă mult un permis de muncă! E rău ce se întâmplă. Şi aici, şi acolo. Acolo, ruşii ne discriminează. Se cred superiori. Aici, patronii ne văd ca pe un balast economic. Spun că România a intrat în UE, dar nu realizează că UE înseamnă şanse şi pentru noi“. Cu toate astea nu vrea să plece din România: “Aici mi-am găsit jumătatea. Acolo ce să fac? Am învăţat atăta ca să işi bată comuniştii joc de mine? Poate peste vreo 10 ani să merg acasă, cu familia.” Tudor studiază sociologia. Este un puşti, dar are în spate o dinamică destul de bogată în lupta contra rusificării Moldovei. Este unul dintre cei patru elevi care în 2006 s-au urcat pe acoperişul Liceului “Gheorghe Asachi” din Chişinău pentru a rupe inscripţia care denumea unitatea şcolară “moldo-franceză”. “Patru elevi am urcat pe acoperiş şi am rupt partea pe care scria moldo. Am ataşat o hârtie pe care am scris româno. În curtea şcolii se strânseseră circa 300 de elevi care se manifestau alături de noi. Apoi, profesorii ne-au avertizat că vom fi căutaţi acasă de Poliţie. Iniţial a fost distractiv, rebel, ce am făcut. La 6 mai, poliţiştii au venit la noi acasă. Era sectoristul şi un securist. Aveau poza mea in mână. M-au pus să recunosc că sunt în ea. Ne-au acuzat de huliganism în grup, cu circumstanţe agravante. Ne-au spus că riscăm să stăm la puşcărie între 2 şi 7 ani. Am avut noroc cu Ambasada României de la Chişinău şi cu primarul Dan Chirtoacă. Au făcut presiuni şi am scăpat. Nu înţeleg de ce nu pricep ei că noţiunea de patrie moldovenească nu există! Apoi, la 28 noiembrie 2006 am protestat împreună cu Mişcarea Unionistă din Moldova. Am purtat un steag găurit. Îl aveam de la Timişoara. La câteva zile au încercat cei de la Securitate să mă salte de pe stradă. Am avut noroc cu tata şi un unchi de-al meu. M-au citat la ei la secţie. Mă acuzau de profanarea simbolurilor naţionale. Se făceau că nu ştiu ce reprezintă acea gaură din tricolor. Acum sunt aici, în România. Mai face lumea mişto de noi, de accentul nostru. Însă eu mă simt acasă. În Moldova mă voi mai duce doar ca turist. Sper să nu fiu considerat un străin aici!” Costel este cel mai înverşunat dintre cei prezenţi la dialog. Se mândreşte că provine din Căpriana, loc în care se află cea mai veche mânăstire din Moldova. În România stă din 1996. “Am făcut liceul la Fălticeni. Pot spune că m-am adaptat mai uşor ca ei la ceea ce se întâmplă în România, în Bucureşti, la mentalităţile de aici.” Este deranjat că nu este considerat de autorităţi român: “Eu sunt mai român decăt mulţi dintre cei cu cetăţenie. Sunt român chiar dacă nu vor autorităţile să recunoască. În 1940, bunelul meu nu a renunţat la cetăţenie. Nu el a renunţat la România. Şi nici eu. Autorităţile trebuie să îmi redea cetăţenia, demnitatea, pentru că aşa e normal. Vreau să pun o intrebare. Şi vreau ca autorităţile să-mi răspundă: De ce germanilor, după căderea Zidului, le-au schimbat actele în cetăţeni germani în 24 de ore, şi nouă nu? Şi ei trecuseră prin aceleaşi probleme ca şi noi!“.

 

 

COMUNISM ŞI SCLAVAGISM. Au venit în România pentru a avea o viaţă mai bună. Unii sunt dezamăgiţi, alţii visează cu ochii deschişi. “Am auzit de planul lui Băsescu, de a reunifica cele două ţări. Ştiu că îl va realiza“, spune Costel. E dreptul său să viseze. În fond, visul a fost singurul lucru pe care nici măcar comuniştii nu l-au putut interzice vreodată. Veaceslav este convins că în Moldova comunismul nu are cum să dispară: “Noi suntem din 1812, cu excepţia perioadei interbelice, sub talpa rusă. Iniţial i-am tolerat. Apoi ne-au făcut să ne simţim străini la noi acasă. Nu vorbesc de toţi ruşii. Vorbesc doar de cei de la noi. Ei sunt aroganţi, expansionişti şi proşti. Că Imperiul a trimis toţi tractoriştii să ne conducă, iar guvernanţii noştri nu fac nimic. Asta nu o spun eu. O spune şi Paul Goma, cel căruia îi citesc acum jurnalele. Şi are perfectă dreptate”. Costel este mult mai radical. Ca toţi naţionaliştii. El vede totul în negru. Are şi de ce. “Am venit la Bucureşti, cu bursă, la o universitate privată. Ne furau banii din burse. Erau luni în care îi primeam înjumătăţiţi. Am făcut scandal, şi apoi ni i-au dat pe toţi. Au furat ani buni. Am plecat de acolo. Sunt la teatru-film acum. Căminul nostru a fost vândut unor muncitori. Ne-au dat afară. Anul acesta am dormit, acoperit cu o uşă, două săptămâni într-o scară de bloc. Iau banii de la mama. O profesoară de geografie, care şterge un bătrân la fund în Italia. Vorbim de moldoveni. Suntem acuzaţi că facem speculă aici. Nu imi e ruşine să spun că vând două cartuşe de ţigări săptămânal ca să scot în plus 30 RON. Din ce să trăiesc? Din bursa de 50 de dolari? Guvernele de la noi ne-au umilit şi ne-au făcut să fim aşa. Săraci şi batjocoriţi. Să fim sclavi. În satul meu nu mai este nici un tânăr. Sunt plecaţi afară. Unii muncesc. Majoritatea sunt sclavi. Femeile sunt obligate să se prostitueze. Altele se mărită cu arabi. Pentru bani. Îmi e ruşine… În Spania am prieteni care au fost legaţi cu lanţuri şi au muncit timp de trei ani pentru o bucată de pâine. Să îşi achite datoria făcută pentru obţinerea vizei de ieşire din Moldova. Unul chiar a fost împuşcat cănd a vrut să fugă. Mai rău ca sclavii suntem. Naţiunea se destramă, dar Voronin şi ceilalţi nu vor să vadă. Iurie Roşca, speranţa noastră, ne-a trădat. Suntem o naţie moartă. Un raport recent ne arată că în 2012 în Moldova nu va mai fi nici o femeie care să poată să nască! E crunt. Dar ei continuă doar să fure, să pupe talpa rusului şi să ne sărăcească tot mai rău. Iliescu s-a făcut că plouă când a putut să facă Unirea. Dicta Moscova. Emil Constantinescu e din Tighina. Nicolae Văcăroiu este din Cetatea Albă… Cu ce ne-au ajutat? Dacă nici Băsescu nu face nimic inseamnă că suntem blestemaţi. Blestemaţi de ţara noastră, România Mare!”

 

 

Dorinţă

“Acum sunt la studii aici, în România. Mai face lumea mişto de noi, de accentul nostru. Însă eu mă simt acasă. În Moldova mă voi mai duce doar ca turist. Sper să nu fiu considerat un străin aici!” – Tudor Cojocari,student basarabean

 

13 iulie 2007 | Print | Jurnalul National

Autori: OVIDIU CIUTESCU, CORINA ANDRIUTA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here