Încălzirea făcută de Oltchim, în prima bătălie a sezonului de Champions League, trebuia să le pună în gardă pe nemţoaicele de la Buxtehuder SV de forţa Oltchimului. Teoretic, adversarele trebuiau să ştie că Vâlcea e ca un tăvălug atunci când îi dai voie să joace. În fond se întâlniseră cu campioana României şi în sezonul trecut. Acum rămânea de văzut cât de greu va fi duelul de la Nurnberg.

“Nu trebuie să considerăm meciul dinainte câştigat. Buxtehuder e pe primul loc în Germania, are şapte victorii din tot atîtea meciuri şi asta spune multe”, şi-a avertizat antrenorul Jakob Vestergaard elevele înainte de start. Bun psiholog, nordicul ăsta! Aveam să vedem acest lucru chiar din startul duelului.

Atmosfera în sala de la Nurberg nu a fost nici pe departe asemănătoare cu vulcanul de sub Capela. Parcă erau veniţi la un cârnat la grătar şi o bere, suporterii lui Buxtehuder. Asta le-a permis vâlcencelor să nu simtă presiunea şi să calce sigure de ele pe parchetul acestei arene. Cu Paula Ungureanu titulară în premieră în poartă, Oltchim a prins aripi chiar dacă a luat gol la prima acţiune a gazdelor. Au urmat minute de presiune, exercitate în careul german, şi de 6 intervenţii incredibile ale Paulei. Momentul psihologic fiind la 6 – 4, cu 7 metri apărat în inferioritate numerică. Ce ar mai fi de spus despre primul mitan? Doar că liderul campionatului Germaniei a reuşit să mai înscrie abia după 15 minute de sterilitate totală şi că scorul consemnat, la pauză, pe tabelă a fost de 16 la 6 pentru Oltchim. În plus, ne-am mai ales cu o întrebare: chiar aşa de mare e diferenţa de valoare dintre Oltchim şi restul competitoarelor pe care le are în grupa Champions League?

Relaxate, sigure de victorie, galacticele noastre au revenit după pauză total demotivate. Au fost taxate imediat, gazdele punctând de două ori legat. Şi au tot continuat să strângă gol după gol în poarta Paulei, în minutul 44 tabela consemnând o diferenţă de doar 7 goluri între cele două combatante. Simţind pericolul Vestergaard a cerut “Time”. Ce le-a povestit jucătoarelor sale, doar Dumnezeu ştie! Cert este că handbalistele noastre au avut o cu totul altă atitudine pe teren. Au călcat iarăşi acceleraţia, diferenţa a început să se vadă şi pe tabelă, iar în minutul 48 au reuşit să-şi arate cu adevărat faţa: au marcat nu mai puţin de 3 goluri într-un singur minut! Ce s-a întâmplat până la sfârşit ne-a amintit de umilinţa încasată de HCM Constanţa în meciul recent disputat la Kiel, în competiţia rezervată băieţilor. Şi ne-am simţit teribil de bine. Scor final, 34 – 15 pentru Oltchim Rm. Vâlcea. Urmează următorul duel. Baftă fetelor!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here