Oak Island și Popești-Leordeni: două locuri, două continente, două mari mistere. Există vreo legătură între cele două entități, în afară de lipsa stejarilor?

 

Ce reprezintă Oak Island. Este cea mai bizară insulă „a comorilor” de pe planetă. De peste 200 de ani, aventurieri sau exploratori și-au încercat norocul, neștiind exact în ce constă „comoara” și, mai ales, neînțelegând cum se pot ivi atât de multe și ingenioase piedici într-un spațiu relativ limitat.

Ce reprezintă Popești-Leordeni? În noua sa organizare, de oraș, fostul sat primit în dar la nunta boierului Gheorghe Caridi cu Sofica, fiica vornicului Stoica din Sintești, reprezintă raiul dezvoltatorilor imobiliari de la periferia Bucureștiului. Având statut de oraș, și PUG de comună, Popești-Leordeni s-a dezvoltat haotic, fiind o adevărată comoară pentru dezvoltatorii imobiliari, dar și pentru unii dintre cei care au asigurat de-a lungul timpului Administrația locală. Acest lucru a născut legende urbane, cea mai cunoscută fiind a ...lipsei civilizației. Așa se face că aproximativ 20.000 de oameni o tot caută, mai ceva decât pe un tezaur.

Ce legătură este între cele două locații, de pe cele două continente? Ei bine, pe ambele este căutat Sfântul Graal. Dacă pe Insula Oak se presupune că ar fi îngropat celebrul obiect din Biblie, în Justiția română se presupune că ar fi ascunsă cheia pentru problema din Noul Popești-Leordeni. În ambele cazuri… găsitorului, generoasă recompensă!

 6 martie 2015:de ce nu veniți vineri, 13 martie, ora 10.00, în sala de Consiuliu a Primăriei? Se discută acest lucru, noul PUG! ” – m-a provocat Florin Preda, Administratorul orașului Popești-Leordeni Între timp data propusă de oficialul local a fost amânată pentru 18 martie.

18 martie 2015: La sediul Consiliului Local din Popești-Leordeni, în Sala de Consiliu, lumea începe să se strângă. Primii am venit noi, oamenii banali din Popești-Leordeni. Apoi a sosit și Florin Preda. A urmat o discuție dură, iscată din senin. Nici nu mai contează cine a provocat-o. Recunosc, au fost câteva momente în care am sărit calul. Regret episodul… Apoi au început să vină cei responsabili pentru noul PUG, cel care urmează să legifereze investițiile din zonă.

Momentele de din-aintea ședinței în care a fost analizat noul PUG al Popești-Leordeni. Florin Preda: "Vă rog să nu mai faceți poze, nu aveți voie. Ședința nu are caracter public!" I-auzi, atunci la ce ne-ai invitat!?
Momentele de din-aintea ședinței în care a fost analizat noul PUG al Popești-Leordeni. Florin Preda: “Vă rog să nu mai faceți poze, nu aveți voie. Ședința nu are caracter public!” I-auzi, atunci la ce ne-ai invitat!?

După ce am aflat că suntem “în ilegalitate” prezenți la discuția care urma să facă încă un pas, poate cel decisiv, spre elaborarea noului PUG, s-a trecut la treabă. Ce nu am înțeles eu foarte bine, a fost seriozitatea dialogului. De ce? Pentru că, deși am propus să nu intervenim în discuție, să o facem doar la finalul dezbaterii purtate între responsabilii importantei probleme, parcă am fost provocați permanent la dialog. Parte dintre noi au și mușcat momeala. Noroc că nici “adversarul” cetățenilor nu poate sta pe o poziție de forță, care să mențină presiunea discuției. “Vă rugăm să ne spuneți ce aveți de gând să faceți, prin noul PUG, cu problema parcărilor. Poate că nu știți, dar strada Amurgului tinde să devină cu sens unic” – a exprimat unul dintre cetățeni o nemulțumire. Florin Preda a provocat-o pe Daniela Niculae – inspector superior în cadrul Comisiei de Urbanism – să răspundă. Elegantă, pedantă, un fel de Elena Udrea a C.L.-ului popeștean ( mă refer la eleganța ținutei, nu la altceva… ), doamna în cauză i-a tăiat-o scurt: “Strada Amurgului nu are sens unic, sunteți greșit informat. Are o lățime de 12 metri!” Pe bune? Ete că nu ținu vrăjeala, iar cetățeanul nemulțumit lansă și o invitație: “Vă rog să mai mergeți pe acolo, o să constatați că spre Sf Agnes, pe partea de asfalt, este  SENS UNIC!” Momentul a iritat-o puternic de reprezentanta Primăriei, care a tunat: “Eu merg pe multe străzi, și văd ce se întâmplă. Ideea e că noi suntem de vină, avem unde parca mașinile, dar le lăsăm pe stradă!” Asta fu’ tare. E greu să găsești o dumă mai puternică. Carevasăzică, nea’ cetățeanul dă un purcoi de bani pe locul de parcare de la bloc, dar lasă mașina, ca boul, în stradă! Însă, căpos, cetățenul a continuat: “Ce facem, să nu ne mai ascundem în spatele legii și să cerem să aprobăm un loc de parcare la 2- 10 apartamente?” Senină, doamna în cauză, ajutată și de domnul Preda ( “haideți să mergem până în București, să vedem cu e situația și acolo!” ), s-a apărat: “Să nu credeți că noi nu vrem să facem. dar nu avem ce să facem, dacă ne opunem, merg apoi și ne dau ( nm. dezvoltatorii!) în judecată! Asta e legea” ( intervine Florin Preda: “Ea merge pe minimul din Lege. Și dumneavoastră ați face la fel!“) Intervine un alt cetățean, care punctează: “Cum să vă dea în judecată? Nu poate să o facă. Dacă nu a primit autorizația înseamnă că nu a respectat prevederile legale. Punct! Legea spune că la un anumit număr de locuitori trebuie să existe spații de joacă, spații verzi, parcări, școli etc. Legea e lege…” O gafă a doamnei Niculae, pe care îmi place să cred că a făcut-o doar din neatenție sună așa: “Legea ne obligă să dăm autorizație pentru un loc de parcare la 20 de apartamente“! Trecând peste inexactitate, treaba cu lipsa parcărilor este notorie. Lipsa lor, nerespectarea proiectelor pentru care s-au dat autorizații de construcție ( domnilor, vă rog, nu mă contraziceți!) se constituie într-unul dintre principalele motive ale haosului urbanistic din prezent. Ce ziceți, doamnă Niculae, găsim blocuri care au autorizație de construcție luată pentru EXISTENȚA unei PARCĂRI LA SUBSOLUL IMOBILULUI, dar care în realitate NU EXISTĂ după recepția finală? Nu faceți pariul, sunt convins că îl pierdeți!

 

“Nu pot să fiu de acord cu densitatea asta de blocuri,

Mircea Lupan
Mircea Lupan

cu lipsa locurilor de parcare, cu…  Problema este că totul se judecă doar în favoarea dezvoltatorului, nu a cetățeanului. O altă greșeală a Primăriei este că a acceptat ca între garduri să fie o distanță de doar 8 metri. Dacă scoți de aici și trotuarele, pentru carosabil mai rămân 5 metri. Spuneți, în aceste condiții, unde să mai pui și rețelele utilitare? Este o vină pe care o poartă Primăria, printr-o decizie a HCL” –  arhitect Mircea Lupan.

 

Vestea bună, sper eu, vine din ce s-ar putea produce în viitor. Nu mă va ajuta cu nimic pe mine, nici pe voi – cei care deja locuiți în acest oraș. Le va fi utilă celor care vor cumpăra o casă în cele 300 de hectare pe care se vor construi locuințe în partea de Vest. “Gândirea mea este să avem, niște ansambluri rezidențiale după niște modele pusă în practică de muinicipalitatea din Barcelona. Asta ar rezolva și mare parte din problema spațiilor verzi, dar și a locurilor de parcare – care se vor găsi, OBLIGATORIU, doar la subsolul imobilelor”, susține arhitectul Mircea Lupan, omul care reprezintă firma care se ocupă de noul PUG al Popești-Leordeni.

Însă, despre spațiile verzi, străzi, canalizări, transport public și multe alte lucruri vom vorbi… cu altă ocazie!

25 COMMENTS

  1. Punctez doar cateva lucruri: nu vor face locuri de parcare la subsol deoarece zona este cautata intr-o proportie covarsitoare de tineri/familii tinere care isi cumpara prin Prima Casa si nu au posibilitatea financiara sa achizitioneze asa ceva. Un loc de parcare la subsol costa cateva mii de euro bune (de exemplu, am o cunostinta care si-a cumparat recent apartament in bloc nou, zona semi-centrala – as incadra-o mai degraba spre periferie, prin urmare nu e nici pe departe o zona cu pretentii, iar locul de parcare la subsol are pret de 8000 euro, iar cel de la suprafata vreo 2000. Evident ca locurile de la subsol au ramas goale si toata lumea s-a inghesuit sa isi ia la suprafata, ca deh – Prima Casa, lumea nu are chiar atat de multi bani….). Prin cele 300 de hectare banuiesc ca va referiti la terenul liber de dupa Strada Biruintei, paralela cu Drumul Fermei. Ca sa se dezvolte zona acolo, este absolut necesar un pasaj pietonal spre depou IMGB – altfel distanta este mult prea mare fata de metrou Dimitrie Leonida si zona nu va prezenta un interes prea mare. Nu in ultimul rand, atata timp cat ISC-ul nu isi face simtita prezenta in zona (sau mai degraba nu vrea sa isi faca simtita prezenta, din varii motive!), tare ma indoiesc ca pe cele 300 hectare libere se vor construi ansambluri dupa tiparul urbanistic al Barcelonei, si nu m-ar mira sa se tranteasca zeci de blocuri P+10, ca mai are balta peste si doritori se gasesc. Pana atunci, ramane cum am stabilit: totul betonat, fara pic de spatiu verde (pot sa numar pe degetele de la mana stanga blocurile din Popesti cu un petic de spatiu verde in fata), respectarea la limita a distantei intre blocuri, numar insuficient de parcari in anumite ansambluri (pe principiul, fiecare se descurca cum poate) – cu toate ca sunt cateva ansambluri in zona, putine ce-i drept, care chiar nu arata a viitoare ghetouri – Asteptam continuarea.

    • unul este metropolitan residence 3. are ceva spatiu verde in fata si spatele fiecarui bloc are doua foisoare la primul bloc si are locuri de parcare din belsug la 2000E bucata cu posibilitate de achizitionare in rate. ghiciti ce? nu prea s-au inghesuit locatarii sa cumpere (sunt destule inca libere), voind sa parcheze la mica intelegere, invocand lipsa banilor. am un oarecare respect pentru dezvoltatorii acestui ansamblu, care nu au vrut sa dea un tun, ei ocupandu-se in principal cu IMO – si nu doar aici ci si prin aviatiei si policolor, ci au facut o treaba cat de cat decenta.

      • am vazut ca ai mai scris un articol despre aplaudaci care scriu sub pseudonim. a nu se intelege ca sunt unul, sunt doar un locatar al respectivului ansamblu. pseudonimul este de cand ne-a obligat wordpress sa ne facem cont :).

      • Asa a fost si in Metropolitan Residence 2. La un moment dat va bloca toate locurile de parcare nevandute si nu veti putea parca daca nu va cumparati un loc. Dupa ce a blocat locurile de parcare, s-au inghesuit toti sa-si cumpere, dar sa vezi ca nu mai sunt suficiente pentru toti

  2. Iar de la un posibil parc eu zic sa ne luam gandul, interesele financiare pentru terenuri sunt mult prea mari ca sa se gandeasca cineva ca mai avem nevoie si de spatiul verde. Copiii nostri inhaleaza zilnic o gramada de praf, nu mai spun de bebelusi si copii mici care au probleme respiratorii, astm, alergii la praf. Iar noi respiram cot la cot cu ei si incercam sa ii ferim cat putem, dar mai mult de atat nu se poate. Am copil mic de 4 ani si de cand m-am mutat aici a capatat o sensibilitate la praf: tuseste, stranuta, trebuie sa ii dau tratamente antialergice. Iarna si primavara inotam in noroaie si mocirla, vara e ingrozitoare, praful e peste tot, ne intra in par, in haine, in plamani. Domnu’ primar, se aude si la dvs?! Hai ca stim toti ca cititi aceste randuri, sau daca nu, cineva din Consiliul PL sigur citeste!

    • Nu pot sa dau LIKE comment-ului tau… Nu o fac dintr-un singur motiv: am si eu un copil, iar in 5 luni petrecute aici mai multe absente la scoala ( din motive medicale!) decat a avut in 7 ani de viata! Nu-mi ramane decat sa sper ca se vor repara macar strazile. Cat priveste parcurile…doar sa-i creasca primarului, celor din Primarie, si dezvoltatorilor imobiliari vreun spatiu verde in creier si sa ne invite sa ducem copiii la joaca acolo! Alta varianta, in zona, nu ar mai fi!

      • Eu imi pun copilul in metoru si merg pana la Oraselul Copiilor in Brancoveanu sau in parcul Tineretului. Dar faptul ca il duc in parc in alte zone nu scuza deloc lipsa totala a spatiului verde! Cum e posibil domnule sa se betoneze TOT, sa nu se lase un fir de iarba?! Fara sa fiu rasist, stiti unde gasiti toata curtea betonata? In vilele cu turnulete ale rromilor. Nu le place verdeata, vor tot betonat, ca asa place ochiului! Asta vrem pentru copiii nostri? Unde se respecta legea care spune ca (…%) din teren trebuie sa fie obligatoriu spatiu verde?

  3. Nu-mi vine sa cred cata nesimtire din partea lui preda asta. Cica sa mergem in Bucuresti sa vedem locuri de parcare. Pai bai lache, cand a fost facut bucurestiul si cand a fost facut noul popesti. Cand faci ceva de la zero, trebuie sa tii cont, din bun simt la locuri de parcare si sa incapa 2 masini pe o strada. Si eu vin la prieteni in vizita pe amurgului spre agnes si unde sa parchez daca nu pe strada. Nu mai zic la mine strada are doar 4m latime, nu incap 2 masini nici daca una sta oprita, sa ma mai gandesc la trotuare sau la o bucatica de pamant verde, nimic.

  4. Treaba e foarte simpla, s- a ajuns in situatia asta haotica pentru ca s-au dat spagi peste tot pentru a se incalca orice norma, atat in materie de urbanism, disciplina in constructii, pana la acorduri de functionare pentru carciumi care polueaza fonic vecinii aproape saptamanal (bistro cafe) fara obtinerea avordului vecinilor. Intrebarea este: cand o binevoi DNA-ul sa se autosesizeze si sa-i la la bani marunti pe netrebnicii astia?

    • Eu am o colega care si-a cumparat apartament intr-un bloc al carui dezvoltator este in puscarie, da, ati citit bine, a construit blocul prin nu stiu ce procura. Sa ne mai miram atunci? Cine Doamne iarta-ma sa ii ia la puricat, cand ISC si DNA stau cu mainile in san? Au fost reportaje despre haosul urbanistic din zona la Pro tv, Antena, Prima tv, degeaba! Rasar blocurile ca ciupercile dupa ploaie, e foarte bine ca se dezvolta periferia Bucurestiului, insa e foarte rau ca nu se dezvolta cu cap. Am fugit de apartamentele din blocurile comuniste vechi de 40-50 de ani si am crezut ca va fi altfel aici. De calitatea constructiei blocului meu nu am nimic de comentat, dar sunt profund revoltata fata de nesimtirea celor care dau autorizatii pe banda rulanta fara un plan urbanistic coerent. Haos e sinonim cu Popesti. Praf cat cuprinde, namol, cratere in asfalt, vitezomani, tupeisti, legea banului, mai nou amenintari la adresa celor care indraznesc sa isi spuna nemultumirile si sa arate realitatea din zona !!!! Ei bine, si noi suntem multi si avem un cuvant de spus !

      • din pacate faptul este consumat, si nu ma incalzeste cu nimic ca dezvoltatorii, primarul si altii care au dat autorizatii vor ajunge la puscarie, sau vor fi executati. Blocurile tot ingramadite vor ramane, strazile tot late de 4 m, spatiile verzi lipsa, etc…..
        Nici nu mai poti sa ceri sa se darame blocuri sa faci spatii verzi si locuri de parcare, atata timp cat lumea s-a mutat deja.

    • De ce sa se autosesizeze DNA? Eu am facut sesizare si inca vreo cativa au facut. Mai faceti si voi cate una si poate ca de la 100 in sus se iau in calcul. Nu stati cu degetul in nas asteptand sa vina Isus sa va salveze.

  5. nu stiu cum se aplica legea in popesti dar pt bucuresti am gasit asa, referitor la blocuri, orice bloc nou construit va asigura minim un loc de parcare pt fiecare apartament construit si se va suplimenta cu minim 20% locurile pentru vizitatori, dar noi poate ne gandim ca inca suntem cu 100 de ani in urma si nu exista inca masini. Sa ne anuntati cand mai are loc vreo sedinta sau intrunire cu primaria ca imi iau liber de la servici.

    • ok…totul e sa ne mai permita accesul acolo. PS. In general sedintele sunt publice, dar in particular aici sunt organizate dp alte criterii. Am constatat asta in momentul in care mi s-a interzis sa ii fotografiey desi sunt persoane publice!

  6. Acum inteleg care e diferenta dintre N si S Bucurestiului … S-udul este asociat cu groapa de gunoi, a fost si v-a fi … e vorba si de mentalitate … toti suntem pacaliti, cei de la case se vor trezi inconjurati de blocuri si cei de la bloc au cumparat niste “ghetouri” – blocuri fara parcare, strazi, spatii verzi, parcuri, etc.etc.etc.
    Cei care castiga sunt “teparii imobiliari” si functionarii primariei
    Ce nu inteleg eu este lipsa de reactia a celor afetati … ne complacem in ignoranta? asteptam alegeri? incepem procese? ne asociem ca victime?
    asteptam DNA-ul?

    • In ultimul timp s-a tot incercat demararea unui proiect prin care sa ne constituim in societate civila cu adevarat. Atat de interesata a fost populatia de asa ceva incat ne-am bagat proiectul in cur!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here