M-am obișnuit ca lumea să mă înjure prin minunatul Popești-Leordeni; în 5 luni am devenit un paria pentru cel puțin o duzină de oameni care se știu cu musca pe căciulă.  Așa s-a întâmplat și astăzi, când “o (un) Flori ” a ținut să vadă dacă m-am spalat pe față și în zona genitală. Era preocuparea pe care o avea la ora când vă informam despre cum stă treaba cu impozitele pentru anul în curs.

M-am uitat la IP și am descoperit că omul care nu avea treabă la acea oră lucra chiar la Primăria Popești-Leordeni, postacul de serviciu era chiar un funcționar public! Carevasăzică eu, cetățeanul care îi suportă mizerabilului în cauză leafa – pentru care nu face mare lucru – sunt obligat să-i înghit înjurăturile și concluziile mizere ( pentru că nu stai tu cu mine, mă gunoiule (!), să mă speli pe față sau pe ouă!) în loc să-și vadă de treaba pentru care ne consumă resursele. Așa că am pus mâna pe telefon și l-am apelat pe Petre Iacob, șeful instituției în cauză. După reacția pe care a avut-o edilul, sunt două variante: ori primarul e un foarte bun actor ori în Primărie angajaților li se fâlfâie de LEGE ( tind să cred că e vorba despre ultima variantă!). În fine, fiecare doarme după cum își așterne perna!

 

Angajații Primăriei Popești-Leordeni jignesc populația, folosindu-se de bunuri care aparțin instituției publice, în timpul programului! Sunt curios dacă cel ( cei) care sunt curioși dacă cetățenii se spală pe față sau la ouă sunt trași la răspundere pentru astfel de fapte!
Angajații Primăriei Popești-Leordeni jignesc populația, folosindu-se de bunuri care aparțin instituției publice, în timpul programului! Sunt curios dacă cel ( cei) care este curios dacă cetățenii se spală pe față sau la ouă o să fie tras la răspundere pentru astfel de fapte!

 

Am vorbit cu edilul cam 40 de minute. Dialogul a avut de toate: de la chestiuni amuzante, până la ridicări de ton și promisiuni. Ce mi s-a părut cu adevărat interesant din acest dialog, este o promisiune: “Domnule Ciutescu, îți dau cuvântul meu de om că am cerut la Urbanism să nu mai aprobăm dosare de construcții de blocuri lângă case sau lângă P+1”. Chiar dacă decizia vine tardiv, în urma tămbălăului pe care, conform primarului “mi-l faceți gratuit” ( așa să fie?), e bine că măcar câțiva oameni vor dormi mai liniștit de acum în colo. Măcar câțiva oameni sper că au siguranța că lângă casa lor nu mai apare un munte din beton!  Totul e ca promisiunea primarului să se transforme în realitate…

Este foarte adevărat că nu am priceput de ce a trebuit să se iste atâta circul pentru a se lua o astfel de decizie: de ce nu s-a luat taurul de coarne până acum? Cum nu înțeleg nici de ce primarul trebuie să umble pe străzile comunei pentru a se ruga de cetățeni să-și mute gardurile și a lăsa utilajele să continue asfaltările sau construcția de trotuare! De ce e nevoie de asta, când s-a inventat LEGEA? Aaaa, că ajungem prin sălile de judecată, e o cu totul altă poveste. Dar dacă lumea nu vrea să înțeleagă de vorbă bună, biciul legiuitorului reprezintă întotdeauna o variantă ajutătoare!

Mi-ar plăcea ca Petre Iacob, chiar și aplaudacii de partid, chiar și cei din alte partide ( pentru că întotdeauna am să scriu împotriva celor care sunt în fruntea satului – vorba lui Amza Pellea -, și care stau ca popândăii acolo!) să înțeleagă că nu am nimic cu el. Că nu mi-am propus să îl determin, cum susține acum, să “mă culc și să mă scol cu ochii după ce scrieți dumneavoastră, pe Blog!” Nu cred că până în luna noiembrie 2014, când am cumpărat casă în Popești-Leordeni, a auzit domnul Iacob, sau domnul Trache, de mine. Nu, și nici nu mi-a propus ca viața mea să se învârtă în jurul unor astfel de repere.

În schimb, nu pot să închid ochii la anumite nedreptăți sociale, cetățenești. Defect structural, deprins din “ăi 7 ani d’acasă”! Așa că sunt lucruri pe care atunci când nu le agreez, când nu le înghit, le supun opiniei publice. Un astfel de aspect îl reprezintă o discuție purtată pe 18 martie, în cadrul întâlnirii pe care persoanele abilitate – din cadrul Consilului Local – au avut-o pentru întocmirea noului PUG! Vedeți și dumneavoastră după ce criterii sunt autorizate construcțiile din zonă, cum le interpretează – din punct de vedere al Legii – unii funcționari publici!

…………………………………………………………………………………………………………………

Ovidiu Ciutescu:  Dacă în ce privește locurile de parcare ați respectat litera legii, și ați aprobat un loc la 10 apartamente construite, de ce în ce privește spațiile verzi, spațiile de joacă, școlile șamd, care ar trebui prevăzute – în condițiile în care se construiește aici un cartier întreg, nu s-au respectat treburile astea? Nu s-au respectat niciun pic, așa că vă pun și eu întrebarea asta: de ce la locurile de parcare ați ținut morțiș să aplicați LEGEA – chiar și la limita ei inferioară – iar la spațiile verzi etc, nu?

Daniela Niculae – inspector superior în cadrul Comisiei de Urbanism: Autorizațiile de construire nu sunt date pentru ansambluri de locuințe! ( nm. Atenție la ce spune doamna noastră…!)

Ovidiu Ciutescu:  Da pentru ce sunt?

Daniela Niculae: Sunt pentru clădiri individuale! Nu putem vorbi de un cvartal mare de blocuri, de 20 de blocuri, unde toate aceste funcțiuni să le poți îndeplini. Nu ai cum! În momentul în care se autorizează, se impun niște condiții de mediu, de spațiu verde. Pentru asta este necesar 20% din spațiul terenului!

Ovidiu Ciutescu: Ok, dar unde este acest spațiu?

Daniela Niculae: Dați-mi voie să merg până la capăt cu răspunsul. Legea spune că procesul verbal de recepție se încheie atunci când toate elementele de structură ale clădirii sunt executate. Eu nu pot să-i cer, la momentul recepției, și amenajarea curții. În momentul în care am încheiat recepția eu ies de sub incidența acestui lucru! Dumnealor, unii, nu mai respectă acei 20%. ( nm. Frumoasă vrăleajă, doamnă, nu?)

Cetățean ( nu am să public numele altor cetățeni pentru a-i proteja) : Nu este adevărat acest lucru, pentru că în momentul în care faceți recepția există tot lotul, sută %, acoperit cu beton, niciun centimetru cu spațiu verde. Nu puteți spune că nu ați observat că nu există niciun centimetru de spațiu verde sau că acolo se va amenaja o grădină!

Daniela Niculae: Nu vorbim de grădină, vorbim de spațiul verde.

Ovidiu Ciutescu:  Bine doamnă, vorbim de spații verzi. Eu am publicat pe blogul meu o fotografie, care reprezintă 11 blocuri, unde nu este – pardon de expresie – un centimentru al dracu’ de buruian, nu mai vorbesc de iarbă verde. Ca să nu mai spun că pe drumul de servitute, prin mijloc, ca la Caracal, trece stâlpul!

Daniela Niculae: ăăăăă  ……..

Cetățean: Atunci când există construcții cu o adâncime mai mare de 50 de metri, care este lățimea drumului?

Daniela Niculae: Tot regulamentul general de urbanism spune acest lucru. Pentru lungimi, adâncimi mai mari de 30 de metri, trebuie să fie o lățime de 5 metri, cu alveole pentru manevre de întoarcere și depășire. Asta e valabilă doar…

Cetățean: Eu am citit de 7 metri, cu trotuar cu tot!

Daniela Niculae: Ce ați citit dumneavoastră e pentru străzile care se înfundă, pentru fundături.

Cetățean: Dacă nu se înfundă?

Daniela Niculae: Dacă nu se înfundă, cum sunt străzile noastre adiancete, ca cele dintre Amurgului și Drumul Fermei, strada poate avea 5 metri lățime.

Cetățean: De unde obțineți acei 5 metri?

Daniela Niculae: Păi acei 5 metri s-au obținut la dezmembrarea terenurilor.

Cetățean: Așa, și se aplică urbanismul tuturor sau numai unora? Când vorbim de acele retrageri de 4 metri, trebuie să se aplice pe o parte sau și pe cealaltă?

Daniela Niculae: Pe o parte și pe cealaltă, evident!

Cetățean: Și de ce nu se face așa?

Daniela Niculae: Toți cei care au fost autorizați pe astfel de străzi, au declarații notariale pentru retragere. Sunt persoane care au respectat, sunt persoane care nu au respectat

Cetățean: Nu doamnă, nu-i așa!

Florin Preda – Administrator Public al Popești-Leordeni:  Haideți să vă spun: pe Amurgului, unde oamenii nu s-au retras, i-am somat să o facă!

Cetățean: Și unde au deja gropi construite pe terenul ăla, de pe care nu s-au retras, ce facem: demolăm blocul?

Daniela Niculae: Nu există nicio situație!

Cetățean: Cum să nu existe?

Petre Iacob – primarul orașului Popești-Leordeni:  Dânsul face referire la blocul de pe Amurgului.

Daniela Niculae: Nu este pe domeniul public, și vă spun și de ce: din strada Sf. Agnes și până la Tiviere, drumul trebuie să aibă 8 metri lățime. S-a creat un inel atunci când s-au stabilit regulile de circulație pe PUG-ul vechi din 2002 – pe care lucrăm și în prezent – s-a dorit să se facă un inel cu intrare din șoseaua Berceni

Cetățean: Nu asta mă interesează. Eu ce vreau să vă spun este că atunci când dumneavoastră emiteți autorizațiile de construcție, deja încălcați PUG-ul!  O faceți pentru că aceste retrageri despre care vorbeam trebuiau să fie și de o parte, 11031049_351029738438537_154422620_oși de alta. Dumneavoastră dați autorizațiile cu retragerea doar pe o singură parte. Eu cred că dumneavoastră negați, dar eu vi le arăt că așa sunt!

Daniela Niculae: Nu aș nega dacă nu aș avea și dovada!

Cetățean: O singură latură de drum cedează terenul, acei 4 metri.

Petre Iacob: Unde, pe ce stradă?

Cetățean: Pe Drumul Fermei, la 111… în spatele cârciumii prietenului dumneavoastră!

Petre Iacob și Daniela Niculae în cor: Nu există!

Se aud râsete în sală…!

Cetățean: Veniți să vedeți actele!

Daniela Niculae: Situația din teren este cu totul alta!

Petre Iacob: Să vă spun, pe strada Oituz întâmpinăm greutăți cu două persoane, am fost vineri de 3 ori la dânșii, mă rog de ei să se retragă. Mai avem 200 de metri și terminăm Oituzul! Drumul este bugetat, licitația este făcută… să mă apuc să-i dau în judecată, să mă duc în Instanță și să mă judec cu ei 3 ani de zile… Io trebuie să continuu să terminăm strada aia, să mai fluidizăm. Așa cum este, foarte aglomerată Drumul Fermei, și aici are dreptate domnul Ciutescu, vrem să legăm cu Solstițiului. Strada Amurgului o vom termina probabil în două – trei săptămâni, Eclipsei îl vom termina și pe ăla…

………………………………………………………………………………………………………………..

În urmă cu o lună de zile, Florin Preda – Administratorul Public al Popești-Leordeni, și-a dat cuvântul că o să găsească o soluție prin care celor care stau pe străzile Drumul Fermei și Amurgului să le fie facilitat accesul spre stația de metrou Dimitrie Leonida și spre linia de tramvai. Cum timpul s-a scurs, cum poziția RATB este clară: “NU SE POATE ONORA SOLICITAREA!”, am redeschis acest subiect. Concluzia este una singură… tot prin gropi, praf, bălți și nămoale vom merge spre muncă!

 

………………………………………………………………………………………………………………

 

Ovidiu Ciutescu:  Domnu’ primar, vă pun o întrebare: suntem aici câțiva nebuni, care nu înțelegem ce se întâmplă. Ideea e următoarea: Faceți acum o stradă, care se numește Biruinței… Vreți să ne spuneți dumneavoastră că din acest moment, în care se vor dezvolta celelate 300 de hectare ale zonei, toate lucrurile vor fi lapte și miere din punct de vedere al transparenței și al legalității. Nu cum a fost făcut totul până acum, pe vechiul PUG, pe vechiul primar, pe vechii draci și laci. Spuneți-mi: pe Biruinței este luat cumva în considerare inclusiv spațiu de refugiu pentru autobuze, pentru ce vreți dumneavoastră, ca prostimea care stă pe aici să se poată duce la serviciu, să se ducă la școală?

Petre Iacob: Lucrăm la noul PUG, da? Îl veți vedea…

Daniela Niculae: Deocamdată nu e reglementată, nu am ajuns să…

Ovidiu Ciutescu: Dar bănuiesc că ați ajuns să luați în discuție o treabă de genul acesta!

Daniela Niculae: Evident că s-a luat în discuţie

Ovidiu Ciutescu: V-am pus şi eu o întrebare cinstită, la care vreau un răspuns cinstit!

Daniela Niculae: Strada Biruinţei v-a ajunge la o lăţime de 12 metri, ca şi strada Drumul Fermei.

Ovidiu Ciutescu: Deci nu o să aibă un refugiu pentru autobuz, nu mai intră autobuzl nici acolo! dacă autobuzul vrea să oprească mâine pe Drumul fermei, şi îmi spuneţi unde poate să oprească…

Daniela Niculae: Strada Biruinţei nu este, oricum, o arteră principală!

Ovidiu Ciutescu:  Reformulez: Există într-un cartier de genul acesta o arteră principală?

Daniela Niculae: O stradă cu autobuze va fi Drumul Fermei. Nicidecum Biruinţei!

Ovidiu Ciutescu:  Vă provoc să vă uitaţi la mine şi să-mi spuneţi aşa: Băi Ovidiu Ciutescu tu eşti în lumea ta şi nu înţelegi lucruri! Eu nu pricep cum o să lăţiţi Drumul Fermei, să-l fluidizaţi, pentru a băga în trafic un autobuz!?

Florin Preda: Domnu’ Ciutescu, singurul acces către strada Biruinţei este Drumul Fermei. Da? Oricum vor circula autobuze, domnu’ Ciutescu!

Ovidiu Ciutescu: Eu v-am întrebat: pe unde o vor face?

Florin Preda: Pe stradă, domnu’ Ciutescu! În Bucureşti se circulă şi pe drumuri de 8 metri cu autobuzul, şi cu troleul! Deci, nu este problema mea!

Ovidiu Ciutescu: Poate că nu este, dar a mea este!

Florin Preda: Eu în momentul în care vreau să bag RATB-ul, spun: da, bagi RATB pe Drumul Fermei!

Cetăţean: Noi ştim că nu este problema dumneavoastră, dar este problema noastră!

Florin Preda: Ascultaţi-mă! Nu este problema mea cum intră autobuzul pe drum, e problema operatorului!

Ovidiu Ciutescu:  Păi operatorul nu vrea să intre în momentul de faţă. V-am mai spus asta, deşi aţi tot susţinut contrariul!

Florin Preda încearcă să impună tonul…Am văzut că aţi fost la domnul Pieptea. Cu domnul Pieptea am lucrat la Sectorul VI…! ”

Ovidiu Ciutescu: E o mică, mare diferenţă între ce mi-aţi spus dumneavoastră, domnule Preda, că se poate realiza într-un viitor apropiat, şi ce spune RATB-ul. Ei au zis, cu subiect şi predicat, că nu pot opera prea curând în Popeşti-Leordeni. Că n-au mijloace de transport! Vreau să-mi răpundeţi la o întrebare: dacă soţia mea va fi dată afară de la serviciu pentru că mai lipseşte o dată din cauza faptului că se inundă strada, şi nu are cum să ajungă la metrou, cine plăteşte? O angajaţi dumneavoastră, psiholog, la Primărie? În ultimile luni a lipsit nemotivat de două ori: o dată pentru că Drumul Fermei a fost inundată cu pişat de la o conductă spartă, o altă dată din cauza ploilor din 6 ianuarie! Nici copilul nu a putut ajunge la școală, să nu mai spun de câte zile a stat răcit și a luat pastile din cauză că s-a udat la picioare!

Petre Iacob: A fost vina Primăriei?

Ovidiu Ciutescu:  Păi a cui a fost, domnule: nu e strada Primăriei? Mi-aţi spus că urina aia a venit de la un bloc, aflat în aval, la 100 de metri. Aţi luat vreo măsură, două săptămâni, împotriva lui? Celui care se ocupă de vidanjare pe stradă i-aţi dat amendă? Nu! Celui căruia i s-a spart conducta i-ați dat vreo amendă, nu?

Petre Iacob: Ce vină am eu? Eu sunt de doi ani de zile primar. Aţi mai zis şi de stradă, de lăţimea ei…io ce vină am?

Ovidiu Ciutescu: Nu am întrebat aşa ceva, domnule primar! Eu am vorbit despre strada Biruinţei, de proiectul ei!

Petre Iacob: Bine, domnu’ Ciutescu. O să luăm în considerare şi dorinţele dumneavoastră!

Florin Preda: Domnu’ Ciutescu, când m-aţi întrebat pe mine de strada Biruinţei, eu v-am spus că va fi tratată ca şi ultim obiectiv. Tocmai din cauza acestui motiv! V-am spus de atunci că nu pot să vă spun când se afaltează!

Ovidiu Ciutescu:  Mi-aţi spus că, cu siguranţă, încep lucrările anul acesta. Asta mi-aţi spus!

Petre Iacob:  Domnu’ Ciutescu, toată zona aceasta, toate aceste terenuri, au făcut obiectul Legii 18. Primăria Popeşti-Leordeni nu are un metru de teren! Toate drumurile sunt de exploatare, sunt de 4 metri. Este domnul Lupan aicea, arhitectul şef, care răspunde şi de zona Popeşti! Vă rog să-l întrebaţi pe dânsul cu ce probleme mă confrunt eu! Nu este simplu. Dumeavoastră spuneţi: să-i expropiaţi! Nu este aşa de uşor cu expropierea!

Ovidiu Ciutescu: Dar este cea mai corectă metodă de a face rost de teren în acest moment!

Petre Iacob: Poate că e bine că vegheaţi la ce facem, dar să ne faceţi comunişti… e urât!

Ovidiu Ciutescu:  Da, în schimb e foarte frumos când vezi că doar se toarnă beton şi nu se face un centimetru de spaţiu verde!

Petre Iacob: Eu am un regulament votat în 2002. Dacă aţi fi în locul meu, ce aţi face?

Ovidiu Ciutescu: Eu nu pot să fiu în locul dumneavoastră, nici măcar nu mi-am propus! Aţi ocupat acest scaun, căutaţi soluţii, domnule!

Petre Iacob: Poate că nu o să mai fiu nici eu, o să vină altul. Poate o să fie ăla mai capabil…

Ovidiu Ciutescu:  O să vină altul, o să ne certăm şi cu el. Într-un final tot trebuie să civilizăm zona!

………………………………………………………………………………………………………………..

Despre această ședință, despre proiectele zonei, despre noul PUG, vom mai discuta și cu o altă ocazie. Până atunci, aștept ca cei din Conslilul Local să adopte propunerea primarului Petre Iacob ( referitoare la autorizațiile de construcție!) și să îmi servească un nume – și o decizie – împotriva celui care este postac șef de partid, pe banii publici!

 

 

24 COMMENTS

  1. Partea cu eliberarea autorizatiilor de constructie pt blocuri in zone de case vine pt unii mult prea tarziu. Eu sunt inconjurat de 2 blocuri P+4 in zona de case P+1. Deja nu se mai poate face nimic iar procesul pe care il am pe rol cu dezvoltatorul nu stiu cat o sa ma ajute.

    • Nu stiu in ce masura e vinovat dezvoltatorul. Mai degraba vinovati sunt cei responsabili de la biroul de urbanism din cadrul primariei. Eu stau intr-un bloc P+4 construit langa zona de case P+1. Inteleg frustrarea proprietarilor de case, care au fost construite cu mult inainte sa apara blocurile. Dupa parerea mea, zona ar fi trebuit sa fie clar impartita in zona de case P+1 si parcele cu blocuri de maximum P+3. Oamenii astia de langa noi nu mai au pic de intimitate nici in casa, nici in curte. Dar nici noi, cei din blocuri, nu suntem de vina.

  2. Daca tot ti-a zis primarul ca iti consulta de doua ori pe zi blogul, poate ne explica cum a acordat autorizatie de constructie spatiu comercial in mai 2014 (si copertina) pentru imobilul P+1E+M (dr. Fermei 111 bis) care avea destinatia de locuinta conform unei AC din 2012, prin nerespectarea continutului-cadru al documentatiei tehnice asa cum spune in anexa I din legea 50/1991, capitolul A, sectiunea I, punct ul 2.5.6, mai exact, trebuia acordul in forma autentica al vecinilor adiacenti! Este exact locul unde si aseara s-a desfasurat “o serata muzicala” ce a deranjat toti vecinii. Pana la introducerea unei cereri in instanta pentru anularea autorizatiei de functionare nu mai e decat un pas, in sprijinul acesteia vor fi si listingul adunat de peste un an de zile de apeluri la 112, toate soldate fara rezultat datorita lipsei de reactie a politiei locale care nu trebuia decat sa aplice 61/91 (pentru asta domnii de la politie vor avea parte de o plangere la inspectorat, cat tot s-a schimbat seful) cat si prevederile OMS 119/2014 care obliga la distante de minimum 15 m fata de geamuri + limita de zgomot. Parafrazandu-l pe Cato, delenda bistro cafe est.
    Iarta-ma Ovidiu ca folosesc blogul tau pentru asta, dar sper ca si “ei” sa vada cele scrise, este inadmisibil, saptamanal copiii nostri nu se pot odihni din cauza galagiei unor neispraviti.

    • Cui apartine acest bistro-restaurant unde urla manelele saptamanal?? Ar trebui facute inregistrari cu data si ora si inaintate plangeri.

      • Pentru repetare incalcare art 3, punctul 26 (ei incalca si punctul 27), politia este obligata, pe langa sanctiune, sa suspende autorizatia de functionare intre 10 si 30 de zile (art 4, punctul 4). Cum sa isi indeplineasca indatoririle de serviciu o politie locala aflata sub cizma primarului care este amic la catarama cu patronii localului (bineinteles, familiile acestora netrecand prin cosmarul nostru saptamanal). Atata zic, pe strada bateriei/strada scolii e liniste si pace, nu-i asa, domnilor?

    • Aaaa…atunci e clar de ce politia nu ia atitudine! Ca nu cumva sa il supere pe seful cel mare……. sunt toti mana in mana! Ar trebui facute inregistrari cu data si ora si date la televiziuni, ca sa vada toata lumea cum se traieste intr-o zona de “cartiere rezidentiale”!

      • politistii nu au nicio vina sunt simplii angajati care tre sa asculte de seful lor si nicidecum sa respecte legea. Stiti ce simplu este pt un sef de politie sa se razbune pe un politist care face pe justitiarul, sa-l puna sa patruleze pe jos ( fara masina), sa faca numai ture de noapte, sa stea sa dirijeze intersectii, etc…

      • “Conform Ordinului Ministrului Sanătății nr. 536/1997, art.17 nivelul de zgomot exterior se măsoară la 3 m de peretele exterior al locuinţei dvs şi trebuie să fie mai mic sau egal cu 50 dB(A) (curba de zgomot 45). În casă, ziua, limita maximă este de 35 dB(A) (curba de zgomot 30).
        Noaptea, limitele maxim admise pentru nivelul de zgomot se reduc cu 10 dB. Astfel nivelul de zgomot maxim admis devine după 22.00: maximum 40dB(A) pentru exterior și 25 dB(A) pentru interior.
        Conform STAS 10009/88 zonele funcţionale au limite maxim admisibile de zgomot diferite iar la intersecţia lor se aplică nivelul minim. Exemple de zone funcţionale şi nivel zgomot maxim admis:
        2 m de exteriorul locuinţei – max 50 dB(A);
        parcuri, grădini (spaţiu de odihnă şi recreere) – max 45 dB(A)
        STAS 10009-88 mai adaugă şi că pentru zgomote provenind din alte surse precum cinematografe în aer liber, spații de joacă pentru copii, parcaje auto, etc.(acest STAS, încă în vigoare, a fost elaborat în 1975 şi revizuit în 1988 !!) când nu existau spălătorii auto, aparate de aer condiţionat, ventilatoare, etc nu este admisă depășirea valorii de 50 dB(A), respectiv curba de zgomot Cz 45 la 2 m de faţada unei clădiri de locuit.”

        Metodologia precizată de STAS-uri prevede:

        “Se măsoară în condițiile maximului de zgomot, se pun în funcțiune toate utilajele/echipamentele existente în unitate, în situația cea mai defavorabilă privind poluarea fonică”.

      • Asadar, exista legislatie pentru protectia cetatenilor impotriva poluarii fonice.
        Pasii ar fi urmatorii:

        1. Reclamatie politie cu nr. de inregistrare.
        2. Reclamatie Directia de Mediu – Primaria Capitalei cu nr. de inregistrare.
        3. Ministerul Sanatatii cu nr. de inregistrare.
        4. Garda de Mediu cu nr. de inregistrare.

  3. Bairamul are loc cel putin o data pe saptamana, cu muzica dată tare (manele), cu tipete si ragete, cu tot ce se mai vine la pachet pentru o petrecere “reusita”. Ar fi trebuit date zeci de amenzi pentru poluarea fonica!

    Nici nu conteaza ca in imprejurimi traiesc familii care au copii şi oameni care isi doresc sa doarma noaptea, pentru ca a doua zi se trezesc cu noaptea in cap si isi duc copiii la scoala pentru ca apoi sa mearga la serviciu pentru minimum 8 ore.

    Nesimtire maxima!

  4. Pt mine solutia ar fi simpla cu cele 300 de hectare, daca sunt private toate. Acolo unde sunt strazile fictive de 4 m, le-as impune sa-si cedeze din suprafete si sa le faca de 8-10 m cat sa incapa si trotuare altfel nu primeste nimeni nicio autorizatie de constructie.
    Deja vad ca primarul si company, vor sa faca si din biruintei tot un talmes-balmes, cel mai bine ar fi sa inceapa cu betonarea, sa nu faca nici canalizare, apoi sa o faca cat mai ingusta si apoi sa puna si blocuri lipite de strada, si o sa iasa jos palaria. Apoi o sa stam si o sa ne minunam !

    Sunt foarte curios cum o sa ia curba un ratb la strada popesti vest. (mega image) sau se va intoarce pe amurgului care este cu sens unic :)) defapt nu incape sub nicio forma daca sunt parcate masini pe strada, cred ca o sa faca ratb-uri de 1,8m latime ca sa incapa pe amurgului.

    • Domnilor, singura solutie este sa semnam toti cei carora ne pasa de oameni si mediu si de respectarea legii o plangere la DNA. De-ajuns cu hotii domnilor, avem aceasta parghie, s-o folosim.

      • mergand pe zicala ca sunt primar de 2 ani si mai am doar 2 ani, e si normal sa grabeasca constructia celor 300 de hectare, asa haotic cum o iesi , numai banul sa curga, si pe urma sa se spele pe cap cu ele primarul viitor !

        Deci eu raman efectiv socat din ce citesc in aceste articole, doar la indieni sa mai vezi un asemenea cartier, cum arata popestiul in rest nicaieri in lume. Deci dupa tot haosul de aici, sa mai aud si aberatii cum ca biruintei o sa facem o strada mica secundara, ca doar avem drumul fermei strada principala, (care in viziunea mea e o ulita de tara pe care incap doar 2 carute nimic mai mult) Pana si in provincie acasa, pe strada secundara unde intra doar rezidentii incap 3 masini.

        Deci voi construiti in 2015 un cartier, unde majoritatea strazilor au 4 m lipsite de trotuare si cele principale deabia incap 2 masini . Pai daca ar face si trotuare pe drumul fermei late de cate 2m pe fiecare parte cred ca nici ratb-ul nu ar mai incapea. Poate un kiki-car imprumutat de la constanta. ( bagati la cap ca e o idee buna la glumele de strazi)

        Oricum trotuarele existente trebuiesc pozate si date la cartea recordurilor, nu au mai mult de 40cm, o mama cu carutul trebuie sa mearga cu o roata in aer pe trotuar. Daca se mai intalnesc si 2 persoane una deja trebuie sa coboare pe strada. (ce sa mai trotuare cu sens unic ! )

        Nu am nimic cu dl Primar, nu-l cunosc, dar din citatele si dialogurile citite pare un dezinteres total fata de comunitate. Eu as putea pune pariu ca exact acelasi haos va fi si in urmatorii 300 ha !

  5. Mihai, ordinul MS 536/97 a fost abrogat de OMS 119/2014, erau niste prevederi mai interesante in el, dar le-a abrogat desteptul de Nicolaescu cu putin inainte de spargerea USL, in 04.02.2014.

  6. Ovidiu in cadru dialogului am gasit asta:
    “Daniela Niculae: Strada Biruinţei v-a ajunge la o lăţime de 12 metri, ca şi strada Drumul Fermei.”
    Sa inteleg ca Drumul Fermei are 12 metri latime? Nu m-am apucat sa masor dar ochiometric nu are mai mult 7 si asta cred ca e mult. O masina are sub 2 metri latime si daca e parcata una pe carosabil abia trec doua masini din sens opus – asta daca sunt curajosi 🙂 deci ce a vrut doamna sa spuna cu ei 12 metri?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here