M-a deranjat teribil ce s-a întâmplat în apropierea și imediat după alegerile locale din iunie în interiorul M10 – formațiune politică în care intrasem mânat de dorința de a schimba ceva în localitatea în care trăiesc de aproape 2 ani.

Mi-am propus să îmi caut dreptatea, nu am renunțat la idee. Deocamdată, sunt în stand-by din cauza sfaturilor pe care le primesc de la avocați. Până la momentul în cauză țin să lămuresc niște lucruri, care nu vreau să rămână amestecate…

S-a tot vorbit în ultimul timp că mi s-ar fi retras sprijinul politic din partea grupării conduse de Monica Macovei. Fals. Mi-am înaintat demisia de două ori, prima dată chiar înainte de alegeri. De fiecare dată nu mi-a fost înregistrată de cel / cei responsabili cu astfel de lucruri. Motivul? Nu-l cunosc, nici nu mă interesează.

Cert este că cei care susțin că nu am ajuns în Consiliul Local pentru că mi-aș fi pierdut susținerea partidului… au oarecare dreptate: la Primăria Popești-Leordeni justificarea înlocuirii mele s-a făcut în urma unei astfel de decizii – venită din partea partidului în care am fost înrolat preț de câteva luni.

Lucrul ăsta l-am aflat ieri și m-a deranjat. Nu pentru că mi s-ar fi luat vreo jucărie din mâini ci pentru mârlănia de care a dat dovadă o grupare politică căreia constat că i se potrivește zicala ce spune că lupul își schimbă părul, dar năravul ioc

Domnilor Mzeciști, atenție: puteți să faceți câte mizerii doriți, să pociți realitatea în fel și chip, dar adevărul nu-l puteți acoperi indiferent câte mâțe o să aduceți pentru a astupa rahatul ce-l lăsați în urmă. Am ținut să precizez adevărul din spatele minciunii pe care v-a plăcut să o duceți în extrem. Lumea trebuie să știe că voi – cei care m-ați determinat să mă alătur proiectului – ați reușit să obțineți cel mai bun scor electoral din Ilfov și capitală pentru M10. Realitatea este că nu voi ați performat, ci eu și oamenii care au crezut în cele pe care le-am susținut public, care vi s-au alăturat au votat pentru o… himeră!

PS. Îmi doresc să performați acolo, în Consiliul Local, să nu constat că tot ce am întreprins în perioada în care v-am fost alături s-a scurs pur si simplu pe apa sâmbetei. Sper asta, dar văd din ce în ce mai greu luminița de la capătul tunelului!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here