Pentru o săptămână casă mi-a fost Germania, ținutul de Nord. A fost pentru prima dată când am vizitat această țară rutier, nu cu avionul. Un motiv numai bun să iau contact cu cultura și civilizația pe care poporul german le au, în special, în zona rurală.

Știu că cele pe care le scriu nu vor avea un efect asupra celor care au obligația să asigure un trai civilizat cetățenilor care i-au cocoțat în fruntea Administrațiilor Locale ( consilieri locali și primari), dar sunt convins că își vor arunca măcar un ochi asupra  filmărilor realizate cu telefonul mobil. Și, la fel de convins sunt, în sinea lor își vor recunoaște impotența dictată doar de interesele meschine ce-i guvernează.

Am ales să înregistrez, aleatoriu, două localități. Niciuna dintre ele nu are statutul de oraș, fiind comune dezvoltate ca zone rezidențiale în apropierea unor obiective urbane importante: Stadlgebiel ( lângă stațiunea Bad Nauheim) și Schmitten ( lângă Frankfurt). E singura asemănare existentă, de pildă, între localitatea în care locuiesc ( Popești-Leordeni) și zonele menționate mai sus.

Ambele localități au aproximativ câte 20 de mii de locuitori, ambele sunt extrem de dezvoltate. Liniștite în același timp. Vâzând pacea ce înconjoară aceste zone rurale ( în care există inclusiv industrie) realizezi mizeria în care te scufunzi acasă.

Din păcate, unicul motiv care te mână înapoi spre casă îl reprezintă familia. Altfel… ți-ai băga în ea de viață și te-ai spăla pe cap cu tot pseudo-patriotismul ce te înconjoară de milenii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here