La începutul anului 2019 am solicitat Primăriei condusă de Petre Iacob informații de interes public. “Lui Ciutescu nu îi dăm nimic pentru că nu vreau eu să îi dăm lui ce cere. Cine e el să îmi ceară mie socoteală?” – a tunat Petre Iacob către subalterni, în momentul în care i-au dus, la mapă, solicitările mele. Pentru că s-a crezut Dumnezeu al Popești-Leordeni, l-am chemat în instanță!

Procesul intentat lui Petre Iacob a fost primul pe care l-am deschis în viață. Nu va fi și ultimul, pe listă mai având câțiva mușterii…

În urma unor zvonuri, mi-am zis să mă folosesc de Legea 544/2001, privind comunicarea informațiilor de interes public, și am trimis către Primăria Popești-Leordeni o solicitare, în urma căreia speram să obțin următoarele informații:

  • Documentația privind achiziționarea indicatoarelor rutiere si plățile efectuate până în prezent, inclusiv devizul de lucrări.
  • Contractul de salubritate și deszăpezire și plpțile efectuate cptre firma Consiliului Local, SALUB PUB PREST PPL SRL pâna la data solicitării prezentei;
  • Organigrama s.c. SALUB PUB PREST PPL SRL, apartinând de Primarie, din care cât personal de conducere existent;
  • Care sunt cheltuielile efectuate pentru servicii de amenajarea terenului pentru plantarea copacilor la evenimentul “Pădurea cercetașilor”. În ce constau acestea și care sunt firmele care au prestat sau furnizat servicii ? De asemenea, care sunt demersurile realizate pentru ca această zonă să devină zonă verde sau domeniu forestier!!!

Firește, știind că divulgarea acestor informații naște scandal public, a mers pe burtă. Am apelat la ajutorul casei de avocatură condusă de Eduard Predescu și mi-am căutat dreptatea în instanță.

După multe tergiversări și încercări de inducere în eroare a Instanței, echipa care l-a reprezentat pe Iacob la bară a pierdut lupta. Astăzi, Instanța a comunicat că “obligă pârâtele să comunice reclamantului informațiile de interes public solicitate prin e-mailul din data de 31.01.2019 în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”. Sunt convins că Iacob va face recurs, încercând, încă o dată se fofileze și să demonstreze că nu e bărbat (ca aproape toți politicienii locali, de altfel!), capabil să răspundă pentru lucrurile pe care le întreprinde din scaunul de primul ales al localității. Nu-i nimic, abia mi-am ascuțit sabia de luptă…

PS. Pentru a induce Instanța în eroare, Iacob a apelat la tot felul de mizerii (documente depuse pentru a demonstra că Primăria este îndreptățită să nu îmi divulge informațiile: de la articole pe care le-am publicat împotriva lui, în mediul online, și până la neadevăruri care se doreau a arăta că sunt membru al USR (bleah) și că totul are conotație politică). Noroc că judecătorul de serviciu nu a fost Petre iacob și a analizat cu mintea și cu Legea în față solicitarea mea!

1 COMMENT

  1. Îți țin pumnii, la cît mai multe victorii pe linia asta, din păcate primarele care este tocmai că se crede mai bărbat dacă cheltuie aiurea banii primăriei pe procese care le va pierde sutănmie, dar … mai bagă și matale un proofreading mai ca lumea! E gratis, chiar online, nu mușcă și durează puțin! Ia caută pe archeus ro e plin de mărgăritărele acolo!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here